furtUn subofiţer jandarm, aflat în timpul liber, a intervenit pentru prinderea unui hoţ. Jandarmul s-a aflat în zona unui ştrand din municipiul Arad, când un bărbat i-a solicitat sprijinul pentru a-şi recupera telefonul mobil sustras. Jandarmul a chemat un echipaj care, ajuns la faţa locului, l-au depistat pe făptuitor.
După verificările efectuate s-a stabilit faptul că Sorin B., în vârstă de 25 de ani, din municipiul Arad, profitând de un moment de neatenţie, a sustras de pe o pătură, un telefon mobil aparţinând unui tânăr în vârstă de 16 ani. A plecat apoi în oraş şi s-a întors la ştrand cu un taxi. Motivând că nu are bani să plătească, a lăsat gaj şoferului telefonul sustras. Dându-şi seama de faptul că telefonul poate fi unul sustras, şoferul de taxi l-a căutat în incinta ştrandului; la fel şi proprietarul telefonului împreună cu repre­zentanţii societăţii de pază. Şoferul observase că persoana în cauză avea un semn particular, respectiv o vânătaie la un ochi. Pe baza semnalmentelor, aceas­ta a fost depistată. „Având în vedere plângerea depusă de proprietarul telefonului, jandarmii i-au întocmit lui Sorin B., actele de constatare sub aspectul săvârşiri infracţiunii de furt calificat”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Jandarmi Jude­ţean Arad, maior Emilia Fînaţă.       (C.G.)

Recomandările redacției