jandarmeriaEfective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică pe timpul manifestărilor dedicate sărbătorii pascale.

Astfel, în noaptea de Înviere şi în ziua de Paşti, jandarmii se vor afla în zona lăcaşelor de cult din municipiul Arad, în oraşele Lipova, Pecica, Ineu, Chişineu-Criş şi Sebiş, în staţiunea Moneasa, în satul Bonţeşti, comuna Gurahonţ şi în zona mănăstirii Hodoş-Bodrog.

„Va fi, de asemenea, asigurată ordinea publică şi pe timpul procesiunilor religioase ce vor avea loc în municipiul Arad, în zilele de 18 şi 19 aprilie. Pentru prevenirea producerii de fapte de natură contravenţională sau infracţională, Jandarmeria recomandă participanţilor la manifestările publice să acorde o deosebită atenţie bunurilor personale şi să evite locurile foarte aglomerate. De asemenea, atunci când iau cunoştinţă de săvârşirea de fapte antisociale (furturi, tâlhării, loviri, ameninţări, distrugeri ş.a.), sau sunt victimele unor astfel de fapte, cetăţenii pot solicita sprijinul echipajelor de jandarmi care se află în zona manifestărilor sau pot apela numărul unic de urgenţă 112”, ne-a declarat mr. Emilia Fînaţă, ofiţer de presă în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad.

Recomandările redacției