maraton

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad asigură măsurile de ordine pe timpul manifestărilor publice care au loc în acest sfârşit de săptămână.

Colegii mei se vor afla în zona parcului Pădurice, unde va avea loc Festivalul luminii, în zona Pieţei “Avram Iancu” – pe timpul manifestărilor de spectacol stradal, dar şi în localitatea Vladimirescu, pe timpul “Paradei portului popular german”, ne informa mr. Emilia Fînaţă, ofiţer de presă în cadrul Inspectoratului de jandarmi Judeţean Arad.

De asemenea, jandarmii vor asigura ordinea publică şi pe timpul desfăşurării competiţiilor sportive, respectiv supermaratonul Békéscsaba – Arad – Békéscsaba, meciul de rugby din ziua de sâmbătă, 17 mai, şi meciurile de fotbal din liga a II-a şi a III-a.

Misiunile permanente vor fi de asemenea asigurate, respectiv misiunile de pază şi protecţie instituţională şi misiunile în sistem integrat pentru menţinerea ordinii publice.

Recomandările redacției