În Elveția, Marius Copil a făcut cel mai bun turneu din cariera sa de tenisman profesionist. Arădeanul a fost învins în ultimul act de Roger Federer, fost număr 1 mondial şi unul dintre cei mai importanţi jucători din istoria sportului alb.
În sala de la Basel s-a aflat și tatăl sportivului, cel care l-a susținut necondiționat pe Marius, știindu-se faptul că tenisul nu e deloc un sport ieftin. „A fost extraordinar, eram în sală şi nu pot descrie în cuvinte cum a fost. Să joci tu, Marius Copil, cu Federer, chiar la el acasă, e ceva de vis. O sală de 12.000 de locuri ce l-a aplaudat şi pe Marius, dar când a intrat Federer efectiv a explodat în aplauze şi ovaţii”, a mărturisit Jean Copil.
Turneul elveţian poate însemna declicul pentru cariera lui Copil sau cel puțin „Acest turneu l-a schimbat pe Marius din toate punctele de vedere. Nu ştiu ce s-a întâmplat în capul lui, dar eu nu l-am recunoscut. Încă de la meciul din calificări, cu Mischa Zverev, a arătat altfel. Stă foarte bine psihic, e calm, i-a intrat şi serviciul mai bine, e alt tenis, e altceva. Cum a ajuns acolo numai Dumnezeu ştie, eu nu pot să-mi explic” au fost cuvintele lui Jean Copil.
Cele 300 de puncte ATP l-au dus pe Marius Copil până pe poziția a 60-a în ierarhia mondială. Arădeanul și-a schimbat recent stafful, lucrând cu Andrei Pavel, singurul român care
l-a învins pe marele Federer. „Acum colaborează cu nişte oameni care îi plac şi i-au intrat la suflet. În primul rând, mă refer la Andrei Pavel, cu care îşi dorea demult să lucreze, iar acum a fost posibil. Dar, la fel de importanți sunt și Lucian Nicolescu, care este un băiat deosebit şi Popovici de la Oradea, pe partea psihologică. Efectiv nu îl mai recunosc, e alt om”, a concluzionat tatăl tenismanului, fost rugbist de performanță.
Prezența din finala de la Basel i-a mai adus lui Copil și un CEC de 209 de mii de euro.
Sport 28
Corvinul va întâlni Oțelul în finala Cupei României! Ultimul act se va disputa la Sibiu pe 15 mai
citește mai mult »