de Voicu Sida

 

Chiar dacă am avut câteva zile libere, unii cititori fideli nu au rămas în urmă cu informațiile apărute pe rețelele de socializare. Cititorul nostru vrea însă să fie anonim. Ce vrea dumnealui să ne informeze este un subiect la ordinea zilei, despre anumiți politruci cu împunsături și loviri subcentură.

În prima discuție pe care am purtat-o cu interlocutorul nostru, acesta și-a prezentat un scurt istoric: „Am fost cadru universitar și momentan sunt pensionar. Am vârsta de 73 de ani, dar mai prestez și alte activități, pensia fiind așa cum este. La adresa cuantumului pensiei mă feresc, pe cât posibil, să folosesc cuvântul «mizerie». Ce vreau să spun este că din rudele mele nu a făcut nimeni politică niciodată. Îmi aduc aminte de vorbele tatălui meu, care la rândul său a fost cadru universitar: «Să te ferești de politică. Uită-te bine să vezi cine este în politică». Și cu asta vreau să închid subiectul. Politica a dus la ură și dezbinare în popor. Am ascultat vorbele părinților mei, deși în regimul trecut am fost cam ocolit. Am avut colegi mult sub nivelul meu de cultură și pregătire, iar prezența lor într-un mediu universitar era destul de dubioasă. În ciuda acestui fapt, am căutat să avem o bună înțelegere și pot spune că am colaborat foarte bine. Dar să revenim la subiectul nostru de astăzi.

Domnule, văd pe diferite rețele de socializare cum se ceartă politrucii între ei că nu le mai ajung scaunele. Dar toți sunt la fel. Singura diferență dintre ei este că unii sunt mai tupeiști și nu mai țin cont de nimic, că ei «sunt cu poporul și tăvălugul». Păi, politrucule, vii dintr-o formațiune politică cu capi condamnați, iar alții își ispășesc pedeapsa în pușcărie! Și mai veniți cu baliverne din astea în fața poporului, mai ales după ce au făcut colegii voștri la Arad. Sunt rușinoase declarațiile pe care le face acest personaj pe rețelele de socializare. Să nu credeți că poporul acesta nu vede. De ce nu luați slugile de la PNL de mână, să reduceți numărul de parlamentari, așa cum a fost aprobat prin Referendum? Ați votat mărirea pensiilor cu 40%, apoi ați ieșit de la guvernare. Lașilor! Plătesc slugile de la PNL după voi. Am spus că nu fac politică, nici nu suport așa ceva. Domnule de la presă, în cine să mai avem încredere? Să facă bine să reducă numărul de parlamentari, așa cum am mai spus-o. Numai că le place să ducă poporul cu zăhărelul și cu minciuni“, a precizat cititorul nostru anonim.

„Deci, să vă spun pe cea dreaptă: m-am referit la un lider PSD, pe care îl văd des că face atacuri și lovituri sub centură, în condițiile în care știm cu toții despre ce partid vorbim. Cum am mai precizat, unii au fost condamnați, în timp ce alții își ispășesc pedeapsa. Unii sunt pe coridoarele judecătorilor și atunci despre ce vorbim, politrucule?

Poporul acesta este scârbit de clasa politică și mai ales când vorbim despre astfel de exemplare“, a mai precizat interlocutorul nostru anonim.

În mare parte, are dreptate. În cele din urmă, i-am propus să intre în politică, mai ales că este un personaj cu o cultură foarte bogată. Din păcate, când i-am făcut propunerea mi-a închis telefonul. Dar din câte am înțeles din discuția purtată cu domnia sa, reiese foarte clar că nu vrea să audă de politică și de politruci. În special de cei penali și cu probleme.   

Voicu Sida   

    

  • Stelian Popescu spune:

    Îmi pare rău! Interlocutorul dumneavoastră anonim, chiar face politică! Așa că….păzea!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției