Joe Biden : Dacă va câștiga Trump, NATO nu va mai exista

0
313

Fostul vicepreşedinte Joe Biden a prezis, luni, că „NATO nu va mai exista” dacă Donald Trump va fi reales preşedinte al Statelor Unite, scrie Forbes.„Dacă pierd şi el va fi ales, vă veţi aminti de lucrurile pe care le-am spus şi se vor dovedi a fi corecte… şi adică, dacă va fi ales, NATO nu va mai exista„, a declarat Biden, în cadrul unei strângeri de fonduri organizate în mediul virtual. Până acum, Donald Trump a respins acuzaţiile adversarului său democrat Joseph Biden. „Joe este naiv, ştie toată lumea. (…) Dar, categoric, dacă nu voi câştiga, nu voi câştiga. Adică, ştiţi cum este, voi merge înainte şi voi face alte lucruri„, a declarat Donald Trump într-un interviu acordat Fox News. Un sondaj efectuat săptămâna trecută arăta că Joseph Biden, potenţialul candidat democrat în scrutinul prezidenţial, şi-a majorat avansul faţă de preşedintele Donald Trump, în contextul pandemiei şi al protestelor violente. Potrivit sondajului, efectuat de Universitatea Monmouth, Biden era creditat cu 52% din intenţiile de vot, iar Donald Trump cu 41%. Un alt sondaj, publicat miercuri de Institutul Gallup, relevă că popularitatea preşedintelui Donald Trump a scăzut de la 49% la 39% în ultima lună, iar rata dezaprobării politicilor sale a crescut de la 48% la 57%.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.