În ultima perioadă am asistat la două feluri de proteste. Primul, mai vechi, se referă la contestarea legilor justiţiei promovate de PSD, ca o formă de război modern, de la rezistenţa din munţi, la #rezist-ul din pieţe. Cea de a doua, cu implicaţii sociale mai directe şi mai complexe, se referă la „jongleriile” fiscale pe care le-a promis Guvernul începând cu 1 ianuarie 2018, un prim şi clar impact reprezentând „transferul” unor sume însemnate dinspre bugetele locale înspre cel central. Despre această formă de centralizare – în totală neconcordanţă cu politica europeană, care încurajează autonomia economică locală şi principiul subsi­- dia­rităţii – am mai scris. Este şi o formă de şantaj, de genul: „Eşti cu noi, primeşti fonduri! NU, atunci stai şi nemulţumeşte-ţi electoratul, care va sfârşi prin a te sancţiona!”
Fireşte, la acest protest s-au prezentat în special primarii PNL, deosebit de vocali şi de vehemenţi, dar şi cei din PSD, mai tăcuţi – dată fiind aparteneţa şi dependenţa de partid – dar la fel de nemulţumiţi. Ecuaţia e simplă: primarii, în marea lor majoritate, sunt conştienţi că trebuie să stea cu „mâna-ntinsă” la Guvern. Şi, dacă vor primi (ceva) mai mult, ştiu că totul costă, că nimeni nu-ţi face cadouri, că vine vremea decontului.
În acest context, Guvernul a întocmit Bugetul de Stat pe 2018, Parlamentul l-a votat şi – aici vine surpriza – preşedintele Johannis l-a promulgat pe loc. Cu „ochii-nchişi”, cum s-ar spune!
Aici, în acest punct, unii primari PNL – să nu spun că chiar toţi, dar cu o majoritate covârşitoare – s-au blocat! Mai mult decât s-au blocat, s-au simţit chiar trădaţi! „Cum, Klaus al nostru? Cel pe care l-am ajutat de l-am făcut preşedinte, numai noi ştim prin ce mijloace? Cel care a promis că ne apără interesele? Acum, ce face, jocul PSD?” Poate nu cu aceste cuvinte, dar ideile/dilemele sunt cam aceste. Unii dintre aceştia chiar au răbufnit în spaţiul public şi l-aş aminti doar pe primarul Zăbraniului, Marian Toader, dar sunt convins că sunt mult mai mulţi care şi-au manifestat nemulţumirea nu doar pe promulgarea efectivă a Legii Bugetului de Stat, ci şi pe atitudinea de „bine-o fi şi-aşa” manifestată de Klaus Werner, aidoma vocii lui domoale, uşor cântate, a la Dustin Hofmann în „Rain Man”.
Şi-acum, vine dilema din titlu: Johannis este trădător sau strateg? În actuala conjunctură, primarii PNL se simt trădaţi. Mai că-şi jură că la următoarele alegeri nu-i vor oferi sprijinul. Or, ştim că majoritatea primarilor „taie şi spânzură” la ei în comună/oraş atunci când vine vorba despre indicarea direcţiei la vot. Deci, au un cuvânt de spus. Îşi permite Johannis să-i ignore pe primarii liberali care – trebuie să recunoaştem – l-au propulsat la Cotroceni? Se reorientează spre un alt partid: USR, cum se vehiculează mai des, viitorul partid al lui Cioloş (altă variantă auzită) sau cumulul celor două variante? Încearcă să pună mâna pe ALDE, prin debarcarea lui Tăriceanu şi „deturnarea” acestui partid de la guvernare? Dar oare vreuna dintre aceste formaţiuni are puterea şi (mai ales) o structură în teritoriu pentru ca Johannis să aibă şanse pentru un al doilea mandat? Sau, ca o variantă greu de luat în seamă – dar totuşi trăim în România –, se dă de partea PSD, la troc cu „iertarea” penalilor?
Revin din nou la dilema din titlu: Johannis, trădător sau strateg? Până să vedem ceva din strategia lui Johannis, deocamdată varianta de trădător e singura vehiculată. Cel puţin de primarii PNL!

Recomandările redacției