siriaSecretarul de stat american John Kerry și omologul său rus Serghei Lavrov au făcut apel luni, la Paris, la o ‘încetare a focului limitată’ în Siria înainte de conferința de pace din Elveția din 22 ianuarie, informează France Presse și Reuters.

În cadrul unei conferințe de presă tripartite în capitala Franței, Serghei Lavrov și emisarul special al Ligii Arabe și ONU pentru Siria, Ladhkar Brahimi, au pledat de asemenea pentru participarea Iranului la această conferință, numită Geneva-2. SUA s-au opus până acum participării Teheranului la această conferință.

‘Am discutat astăzi despre posibilitatea încercării de a încuraja o încetare a focului. Poate o încetare a focului localizată la Alep’, a declarat John Kerry după întâlnirea cu Serghei Lavrov.

De asemenea, secretarul de stat american a afirmat că omologul său rus i-a vorbit despre posibilitatea ca guvernul Assad să permită accesul ajutoarelor umanitare în anumite zone, în special în suburbia Al-Ghouta din estul Damascului.

John Kerry a menționat din nou eventuala prezență a Iranului la conferință, spunând că Teheranul este ‘binevenit’ și că va fi invitat dacă acceptă principiile tranziției politice din Siria definite în cadrul primei conferințe de la Geneva organizate la 30 iunie 2012.

Serghei Lavrov, a cărui țară sprijină regimul sirian, a reafirmat la rândul său că ‘este foarte clar că Iranul și Arabia Saudită trebuie să participe la conferința’ prevăzută să se deschidă la Montreux (Elveția) la 22 ianuarie și care va continua la Geneva.
Ladhkar Brahimi, care a invitat deja Arabia Saudită însă nu a trimis o invitație Iranului, a subliniat de asemenea ‘importanța’ Teheranului în regiune, subliniind că speră ca Iranul să fie prezent.

Cei trei lideri au pledat de asemenea pentru un ‘schimb de prizonieri’ între rebeli și regimul sirian, precum și pentru instituirea unor ‘coridoare umanitare’ în Siria.AGERPRES/

Recomandările redacției