Față de partida din primăvară, când câștiga fără drept de apel derby-ul de la Timișoara, UTA a confirmat doar trei dintre titularii de atunci și în primul „unsprezece” de duminică. Este vorba despre Mevlan Adili, Marius Curtuiuș și Amir Jorza. Acesta din urmă chiar oferea asistul pentru Curtuiuș, la golul ce deschidea fiesta arădeană pe „Dan Păltinșanu”.
Duminică, cu ocazia succesului polist, mijlocașul de 18 ani a simțit reversul medaliei.
„Acum câteva luni, am avut lacrimi de bucurie în ochi, acum am lacrimi de tristețe. Asta este la fotbal, se întâmplă. Nu știu ce să zic despre pasa asta proastă în care suntem, cum am putea ieși odată. Etapă trecută am arătat mai bine, dar tot nu a fost suficient nici pentru a câștiga acel meci și nici derby-ul foarte important pentru noi și suporterii noștri. Trebuie neapărat să câștigăm un meci și să găsim o formulă ideală de echipă. Până atunci nu văd cale de ieșire”, a spus imediat după partida de la Timișoara Amir Jorza.
Acesta a făcut pereche de mij­locași centrali cu Norbert Polgar, pentru ca spre final să joace puțin lângă Tănase și apoi Păcurar, fără ca toate aceste permutări să aducă ceva bun pentru „Bătrâna Doamnă”.

Recomandările redacției