Jos labele de pe lume!

0
575

După masacrul de la Paris, o sumă considerabilă de cetăţeni ai Europei, conducători mari sau mici, formatori de opinie sau „simpli cetăţeni”, opinează-n gura mare că musulmanii ar trebui să se ducă acasă cu Allahul lor şi cu profetul lor şi să lase lumea creştină-n pace; faptul ar fi normal din punct de vedere natural şi corect din punct de vedere etic: să şadă fiecare acolo unde-i e locul, adică-n ţara lui şi-n coliba lui.
De clamat plecarea se poate clama, însă nu-i poţi trimite acasă pe arabii din Asia Mică şi din nordul Africii cîtă vreme occidentalii s-au dus chiar ei, mai demult, cu soldaţii, prin locurile alea, le-au supus în numele Domnului şi-n numele puştilor, i-au supus şi pe oameni în aceleaşi nume şi-au plecat de-acolo nu înainte de-a slei ţările alea cam de tot ce-aveau.
În America, europeni creştini fugiţi din cauză de persecuţii religioase creştine şi din cauză de coduri penale au şters de pe faţa pămîntului, „democratic”, o-ntreagă rasă umană, rasa roşie („Un indian bun e un indian mort”, nu-i aşa?), şi-au întemeiat un stat în care persecuţiile rasiale erau literă de evanghelie pînă nu demult.
Un prim-ministru australian le cerea veneticilor musulmani în Australia să respecte condiţia ţării, condiţie pentru care australienii au luptat mult. Stimabilul premier a omis voit să spună că antecesorii săi erau englezi, că au ocupat un continent care nu era nici gol de populaţie, nici englezesc, şi că veneticii creştini le-au îndesat aborigenilor pe gît creştinismul la fel cum îndesau boabe pe gît curcilor.
Germania stă altfel: n-a avut colonii, deşi şi-a plimbat tancurile prin nisipurile Saharei. A primit însă emigranţi musulmani cu milioanele, mai ales turci, şi şi-a construit şi cu eforturile lor un nivel de trai demn de invidiat. Cum să le spună acum să plece, cînd i-a primit cu braţele deschise şi şi-a trecut în contul de profit munca lor de robi cu simbrie?
Îmi zicea un sacerdot creştin stimabil că nu-i creştinismul de vină pentru crimele unor tîlhari cu Biblia-n sîn şi cu sabia-n mînă. O fi, nu zic nu, dar atunci nici musulmanismul nu-i vinovat de ticăloşiile unor descreieraţi cu Coranul la inimă şi cu mitraliera-n braţe – sau nu-i aşa?
Creştinii şi musulmanii sînt la fel de toleranţi şi la fel de fundamentalişti. Diferă însă momentul istoric – iar azi a venit rîndul Occidentului să se vadă invadat de cei pe care i-a invadat cu secole-n urmă. Totuşi, n-am văzut musulmani umblînd din uşă-n uşă întru musulmanizare, însă-i plină lumea de evanghelizatori creştini toleranţi care bat la uşi de buddhişti, de hinduişti, de musulmani, de taoişti şi de confucianişti, ba chiar şi de creştini, ca să le spună că religia lor nu-i bună şi că adevărul gol-goluţ e-n cartea lor creştină, care-i de fapt cartea verilor de mîna-ntîia ai musulmanilor.
Sînt scîrbit de fanatisme, ale oricui, mai ales ale mele. Mi-e greaţă de credinţele în ceva sau în cineva şi care duc la dihonie, la ură, la moarte. Mi-e o silă indescriptibilă de cei care măsoară istoria cu ocaua mică şi judecă doar efectele, uitînd voit, deci vinovat, de cauze.
Ca să fie pace, ar trebui pus în practică titlul acestui articol, revăzut şi adăugit astfel: „Jos labele de pe lume, religii învrăjbitoare!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.