araujoÎn decurs de ceva mai mult de o lună, baschetbalistele de la Univ.Goldiş ICIM au învins de două ori rivala din Alba Iulia. De fiecare dată în cetatea Unirii şi de fiecare dată la 3 puncte diferenţă. Doar că un meci a fost în Liga Naţională, iar ultimul duel, cel de miercuri, a contat pentru Liga Europei Centrale.
„Foarte bună defensiva noastră în prima repriză. Am ieşit apoi un pic din ritm şi gazdele au echilibrat jocul. A fost un meci încins, un duel tare, între două echipe de valori apropiate. Important este că pe final am reacţionat pozitiv şi am învins. Nu a fost uşor, dar în asemenea dueluri e normal să fie dificil să câştigi. Suntem fericiţi pentru victorie. Poate că suntem consideraţi acum favoriţi, însă trebuie să muncim în continuare ca să obţinem ceva palpabil”, a spus la final antrenorul ICIM-ului, Jose Araujo, după victoria cu 75-72 de la Alba Iulia.
Miroslav Popov: „Respectăm prea mult Aradul”
Mai grav pentru trupa lui Miroslav Popov este că ambele înfrângeri au venit pe teren propriu, iar Aradul are toate motivele să fie considerată favorită la câştigarea trofeului, atât în campionat cât şi în Liga Europei Centrale.„Cred că respectăm prea mult Aradul. Am început cu frică, iar unele jucătoare au fost de nerecunoscut, astfel de greşeli nu
le-am întâlnit nici la antrenamente, nici în alte jocuri. Am greşit multe mingi în atac şi nu am reuşit să le facem faţă în primele 2 sferturi în apărare. Am jucat mai bine în al 4-lea sfert, dar nu am reuşit să recuperăm. Era important să jucăm astfel de la început, să controlăm noi jocul, nu Aradul”, a declarat Miroslav Popov, antrenorul echipei CSU Alba Iulia, după înfrângerea de miercuri.

Recomandările redacției