araujoMeciurile amicale cu KK Vrsac şi Olimpia Braşov l-au ajutat pe antrenorul ICIM-ului, Jose Araujo, să se edifice asupra nivelului la care se află echipa. Dacă în Serbia, fetele s-au mişcat destul de bine, e adevărat şi în faţa unei echipe foarte tinere, formate în majoritate din junioare, cu Braşovul a fost mult mai greu, iar jocul a suferit în multe momente.  „În amicale aşteptările mele sunt ca să punem în practică ce rea­lizăm la antrenamente. Nu e uşor, pentru că şedinţele de pregătire sunt destul de tari, dar echipa are atitudine. O echipă tânără, echilibrată, în care îmbinăm entuziasmul celor tinere, cu experienţa unor jucătoare precum Brosovszky şi Milovanovic. Caracterul fetelor pe care le avem îmi dă încredere că putem face lucruri importante”, spune antrenorul echipei arădene.
„Ne aşteaptă un campionat interesant”
Portughezul admite că încă jocul nu funcţionează la parametri optimi, dar este mulţumit cu ce are la dispoziţie şi este optimist în vederea debutului de sezon: „Ne aşteaptă un campionat interesant. Nu ştiu dacă va fi mai slab ca precedentele, dar echipele sunt apropiate valoric. Va fi greu pentru toţi, nu doar pentru noi. Ştiu că echipa din Arad a avut mai mult succes când nu era considerată favorită, sper să nu stricăm tradiţia.”

Recomandările redacției