În runda inaugurală din Grupa A a Ligii Naţionale, FCC Baschet Arad a izbutit o victorie importantă în faţa rivalei din Târgovişte. Arădencele s-au impus cu 63-56 şi sunt la al 8-lea succes consecutiv din toate competiţiile, iar afluența suporterilor în tribunele Polivalentei arădene e tot mai mare. Sâmbătă seara au fost în jur de 1.000 de arădeni lângă elevele lui Manuel Rodriguez, iar aportul lor s-a dovedit extrem de important pe un final de meci ce a stat sub semnul incertitudinii.
Cu 19 puncte marcate, Adrienne Webb a fost principala marcatoare a duelului din „El Clasico”. De altfel, americanca e pe prima po­ziţie în topul punctele înscrise pe meci în tabăra arădencelor, cu o medie de 14.4 puncte.
„Am început mai greu partida, nu am fost precise la aruncări şi asta s-a văzut pe tabelă. Ne-a luat un timp pentru a intra în ritmul derby-ului. Când am reuşit acest lucru, nu au putut să ne mai oprească. A fost o victorie meritată până la urmă. A fost cea mai frumoasă atmosferă pe care am văzut-o, până acum, la Arad. Am simţit energia pozitivă pe care a transmis-o publicul. Atmosfera din sală a fost electrizantă şi mi-aş dori ca la fiecare meci să fie la fel. Trebuie să ne pregătim pentru jocul de miercuri ca pentru oricare meci. Braşovul este o echipă tare şi nu vor veni cu siguranţă să se considere învinse, dar trebuie să câştigăm şi această partidă,” au fost cuvintele americancei Webb.
Începând din acest sezon, regulamentul Ligii Naţionale de Baschet Feminin prevede ca pe toată durata partidelor să evolueze o jucătoare româncă sub 23 de ani. Sâmbătă seară, Alina Pop a avut una dintre cele mai bune evoluţii din actualul sezon. Sportiva originară din Reghin a acumulat 7 puncte şi a mai adăugat 5 recuperări pentru un best record personal în actualul sezon la capitolul minute jucate: 34:44. „M-am simţit bine pe teren. Acest meci o să ne ajute să creştem în următoarea perioadă. De acum trebuie să jucăm din ce în ce mai bine, să fim pregătite pentru dueluri mult mai grele. Este bine că am câştigat, dar păcat că am jucat destul de prost, puteam avea o victorie mult mai uşoară. Adevărul e că în jocul cu Târgovişte nu ne-a prea intrat, trebuie să avem mai multă încredere pe partea ofensivă. Emoţiile au fost acolo când s-au apropiat adversarele spre finalul meciului, dar am avut încredere în echipa mea. Vreau să mulțumesc fanilor pentru că au fost într-un număr atât mare. Am simțit energia lor, care ne-a împins de la spate spre o victorie importantă împotriva rivalei. Îi așteptăm şi miercuri la meciul decisiv si important împotriva Braşovului. Sper să jucăm o finală în Cupa României”, a declarat la finalul meciului, Alina Pop.
Peste două zile, mai precis miercuri, de la ora 18, arădencele revin pe parchet în cadrul manșei retur a sferturilor de finală din Cupa României, împotriva Olimpiei Braşov. În tur, „galben-albastrele” s-au impus sub Tâmpa cu 66-60 şi sunt mari favorite pentru calificarea la turneul final.

Recomandările redacției