Judecat pentru crimă: un bărbat din Susag şi-a omorât în bătaie un consătean

0
157

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus, ieri, trimiterea în judecată a unui bărbat de 42 de ani din Susag, unul dintre satele care aparţin din punct de vedere administrativ de comuna Craiva, pentru săvârşirea infracţiunii de omor. Inculpatul, Ioan Huţ, va fi judecat în stare de arest preventiv, dosarul fiind trimis Tribunalului Arad.
„În urma probatoriului administrat în cauză a rezultat faptul că în seara zilei de 27.09.2016, în jurul orei 19.00, în timp ce victima B. S. în vârstă de 46 ani şi inculpatul Huţ Ioan în vârstă de 42 ani se aflau în localitatea Susag (com. Craiva) unde ambii locuiesc,  inculpatul a lovit victima cu o bâtă, pumnii şi picioarele, în mod repetat şi cu intensitate, în special în cap şi torace,  cauzându-i multiple leziuni traumatice precum traumatism cranio-cerebral acut închis, comoţie cerebrală, edem cerebral difuz, pneumencefal, fractură sinus frontal, sinus maxilar bilateral, fractură perete orbital, sinus sfenoidal, etmoidal, arcadă zigomatică bilateral, ram mandibular stâng, echimoze palpebrale bilateral, traumatism toracic cu fracturi costale multiple stânga (II-III-V-VI-VII) pe linia axilară posterioară, fractură coastă V pe linia axilară dreaptă, contuzie pulmonară bilaterală”, susţin reprezentanţii Parchetului.
Deşi B.S. a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean Arad, medicii de acolo nu au mai putut să facă nimic pentru a-i salva viaţa, victima decednd pe 18 octombrie, din cauza leziunilor suferite.
Acum, Ioan Huţ riscă ani grei de puşcărie pentru fapta sa.
(L.Ş.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.