Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, prin rechizitoriul din data 13.10.2016, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Danko Otto pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune  fiscală în formă continuată. „Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că în perioada 01.01.2010-31.12.2011, inculpatul, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Arad, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii şi în declaraţiile depuse la organul fiscal teritorial cheltuieli fictive – reprezentând prestări de servicii nereale de la mai multe societăţi comerciale, având drept scop deducerea în mod nelegal a T.V.A. şi a impozitului pe profit, cauzând un prejudiciu bugetului consolidat al statului în sumă de 4.074.037 lei, din care 2.409.566 lei reprezentând T.V.A. şi 1.664.471 lei reprezentând impozit pe profit”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului  Arad.

Recomandările redacției