Judecată pentru evaziune fiscală în formă continuată

0
218

Administratoarea unei societăţi comerciale din Arad a fost trimisă în judecată pentru evaziune fiscală, pentru că a cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste 400.000 de lei. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad,  prin rechizitoriul din data 22.11.2016, au dispus trimiterea în judecată a inculpatei Iancsik Nineta pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune  fiscală în formă continuată. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Arad. „Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că: inculpata Iancsik Nineta, în sem.I -2007 în calitate  de  administrator al unei  societăţi comerciale din  jud.Arad, a  înregistrat în  evidenţa  contabilă a  societăţii achiziţii de  mărfuri de  pe  teritoriul naţional  fără ca operaţiunile să fi avut loc în realitate, în scopul deducerii nelegale de  cheltuieli şi T.V.A. Astfel,  s-a  stabilit faptul  că au  fost înregistrate şi declarate în acest fel în evidenţa  contabilă  a societăţii achiziţii de la un nr. de 12 societăţi comerciale de  pe  teritoriul naţional în  valoare  de 2.341.139 lei, cauzând un prejudiciu bugetului de stat de natura  T.V.A. în suma de 444.814 lei”,  se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.