judecataProcurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie- Serviciul teritorial Timişoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei Floriţă Boloş, judecător în cadrul Judecătoriei Ineu, acuzată de săvârşirea următoarelor infracţiuni: luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată, două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial şi trei infracţiuni de fals intelectual.
Conform rechizitoriului întocmit de procurorii din cadrul Curţii de Apel Timişoara, în perioada februarie – iunie 2013, inculpata Floriţă Boloş, în calitate de judecător în cadrul Judecătoriei Ineu, a pretins şi primit sumele de 13.000 de lei şi 5.500 de euro de la două persoane, pentru a-şi îndeplini necorespunzător atribuţiile de serviciu privitoare la activităţile jurisdicţionale, în sensul pronunţării unei sentinţe civile prin care să admită în totalitate cererea de chemare în judecată formulată în numele reclamantului, iar, în realizarea acestor scopuri, a redactat un înscris în care a consemnat împrejurări nereale, respectiv ar fi precizat că înţelege să cheme în judecată un număr mai mare de persoane alături de cea iniţial indicată.
Pentru ca persoana de la care a primit sumele de bani să evite plata taxelor şi onorariilor notariale, cât şi a celor ocazionate de înscrierea în cartea funciară a terenurilor pe care dorea să le achiziţioneze, judecătoarea Floriţă Boloş a instruit persoana beneficiară a hotărârii cu privire la modalitatea în care, prin acţiuni civile, să creeze un presupus conflict juridic cu proprietarii terenurilor. La data de 10 iunie, pentru a redacta alte acţiuni civile şi pentru a le soluţiona favorabil, inculpata Boloş Floriţă a primit de la aceleaşi persoane suma de 5.500 de euro, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante.
„În anul 2011, în cadrul unor cauze civile, inculpata a admis două cerreri de chemare în judecată fără ca persoanele care au formulat acţiunile civile să plătească taxele de timbru. În această modalitate, Primăria Muni­cipiului Arad a fost prejudiciată cu suma de 6.143,8 de lei, sumă cu care instituţia publică s-a constituit parte civilă”, se arată într-un comunicat al Direcţiei Naţionale de Anticorupţie.
Inculpata ar fi lăsat mai multe persoane fără pămînt, după ce a primit sume mari de bani pentru a se pronunţa favorabil faţă de anumite persoane. Judecătoarea ar fi dat sentinţe duble şi ar fi lăsat oamenii fără pământ. Într-un caz de întabulare de terenuri, inculpata s-a pronunţat în favoarea a două persoane, după ce una dintre ele a hotărât să-şi schimbe intermediarul, aşa că un nou intermediar a fost introdus în sentinţa finală. Terenul a fost împărţit între cei doi beneficiari, în timp ce proprietarii de drept ai pământului nici nu ştiau ce se întâmplă cu proprietatea lor. În cazul de drept, judecătoarea a inserat menţiuni false, respectiv a omis cu ştiinţă să consemneze împrejurări esenţiale obligatorii, iar prin punerea în executare a acestor înscrisuri false s-a produs consecinţa juridică a transferului nelegal al dreptului de proprietate. Când s-au dus la Cartea Funciară au constatat că pe terenul lor era deja altcineva întabulat în baza aceluiaşi număr de sentinţă, dar care avea alţi proprietari. Pentru unele sentinţe nu există în arhiva Judecătoriei Ineu nici măcar înregistrată vreo acţiune civilă, iar în unele dosare anchetatorii au constatat că Floriţă Boloş a dat sentinţe favorabile fără a exista plătită taxa de timbru, fapt care ar fi trebuit să ducă, conform legii, la respingerea automată a acţiunilor din instanţă.
În data de 11 iunie, Curtea de Apel Timişoara a dispus arestarea preventivă a inculpatei Floriţă Boloş, pe un termen de 29 de zile.
Claudia Gavra

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției