În acest an, Judecătoria Chişineu-Criş aniversează 25 de ani de la înfiinţare. Cu prilejul împlinirii celor 25 de ani de activitate, în data de 11 decembrie 2019, la sediul Judecătoriei Chişineu – Criş a fost organizată o festivitate, la care au participat reprezentanţi ai Curţii de Apel Timişoara, ai Tribunalului Arad, ai instanţelor din circumscripţia teritorială a Tribunalului Arad şi parchetelor de pe lângă acestea, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai principalelor instituţii colaboratoare, după cum urmează: judecător Carmen Puşa Pârvulescu – vicepreședintele Curţii de Apel Timişoara, judecător Otto Sandor Szep – preşedintele Tribunalului Arad, judecător Lavinia Pătru – preşedintele Judecătoriei Ineu, judecător Ioan Damian – preşedintele Judecătoriei Lipova, procuror Răzvan Plic – prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu – Criş, avocat Petru Moț – responsabil al Serviciului de Asistenţă Judiciară de pe lângă Judecătoria Chişineu – Criş, Gheorghe Burdan – primarul oraşului Chişineu – Criş, Cornel Gligor – viceprimarul oraşului Sântana, Locotenent Colonel Lucian Nemeș – Comandantul Detașamentului de Jandarmi  4 Chişineu – Criş,  Comisar Ovidiu Vârcuș – Comandatul Poliției orașului Chişineu – Criş, Subcomisar Tiberiu Popovici – Comandatul Poliţiei orașului Sântana,  Conducerea punctului de Frontieră Vărșand: Comandant Nicolae Balaci și Adjunct Vlad Dragu şi pr. Dumitru Mirel, preot paroh al Bisericii Ortodoxe din orașul  Chişineu – Criş.

În cadrul acestei festivităţi, reprezentanţii Curţii de Apel Timişoara şi ai Tribunalului Arad au felicitat colectivul Judecătoriei Chişineu – Criş pentru activitatea desfăşurată în cadrul instanţei şi au subliniat importanţa existenţei judecătoriei în oraşul Chişineu – Criş.

Înfiinţată prin legea pentru organizarea judecătorească, Judecătoria Chişineu – Criş şi-a început activitatea în decembrie 1994 şi funcţionează în sediul situat în Oraşul Chişineu – Criş, str. Gării nr. 24, județul Arad.

Recomandările redacției