Judeactoria IneuNiciun magistrat nu a acceptat delegarea la Judecătoria Ineu, în ultimele trei luni, această instanţă confruntându-se cu un volum mare de muncă deoarece nu şi-a putut completa schema de personal.
Situaţia creată are la bază faptul că doi magistraţi, Aurel Tripa şi Floriţa Boloş au fost condamnaţi după ce au primit mită.
Astfel, din cei patru judecători definitivi au rămas doi, iar până acum au fost adresate trei cereri Tribunalului Arad pentru delegarea altor magistraţi, dar nu s-au găsit persoane interesate.
„După apariţia noului Cod de Procedură Penală, volumul de muncă a crescut în instanţe, însă la Ineu am rămas tot cu doi judecători definitivi. Nu s-au găsit colegi care să accepte dele­garea la Ineu, astfel că volumul de muncă a crescut cu 30 la sută pe judecător, faţă de exact acum un an”, a afirmat Mariana Luciu, preşedinta Judecătoriei Ineu, pentru Mediafax.
Aceasta a mai adăugat că, de câteva luni, se fac cel puţin două ore suplimentare pe zi, care nu sunt plătite.
Conducerea Judecătoriei Ineu a cerut, la începutul lunii ianuarie, suplimentarea personalului.
Judecătorii Aurel Tripa şi Floriţa Boloş au fost suspendaţi din funcţii de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
Aurel Tripa, prins în flagrant după ce a luat mită 300 de euro pentru a interveni într-un dosar, a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare sub supraveghere.
Floriţa Boloş, acuzată de luare de mită, a fost condamnată, la patru ani de închisoare cu executare, de Curtea de Apel Timi­şoara, decizia putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Recomandările redacției