Județeanul primește dotări, între care, ventilatoare mecanice, pentru bolnavii de COVID-19

1
222

După ce Spitalul Județean a primit ventilatoare și alte dotări, ca donații din mediul privat și nu numai, administrația județeană achiziționează alte echipamente pentru lupta împotriva COVID-19.

Spitalul Județean a primit în ultimele două săptămâni, o serie de dotări însă, între cele mai importante, vitale pentru salvarea de vieți omenești sunt ventilatoarele. Nu sunt suficiente aparate de ventilație în unitățile medicale, iar Spitalul Județeran are mare nevie de acestea.

Reprezentanții Consiliul Județean Arad au anunțat că au răspuns solicitării Spitalului și achiziționează din fonduri europene încă 10 echipamente medicale noi în lupta împotriva COVID-19.

Este vorba de 2 ventilatoare mecanice, două monitoare pentru funcții vitale, patru injectomate, un defibrilator și un aspirator de secreții, care vor ajunge în scurt timp la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.

Este o măsură în regim de urgență. Comanda pentru livrarea echipamentelor medicale s-a dat în cursul zilei de astăzi, iar valoarea totală a acestora este de 264.822,60 lei, TVA inclus, a spus Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Reamintim că, în ultimele săptămâni s-au făcut alocări pentru echipamente de protecție și pentru îngrijirea persoanelor infectate de coronavirus.

1 COMENTARIU

  1. Medici reveniti din concedii nu doreste spitalul? probabil listele lungi de dorinte de aparatura le-a luat mintile. toata aparatura are nevoie si de medici. Acum si nu dupa criza cad apar toti ca dupa ploaiesa dea sfaturi si sa se ameteasca cu propria stiinta

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.