Aradul, cel mai expus județ din pricina punctului de trecere al frontierei și cel mai tranzitat de românii care se întorc în țară, are printre cele mai multe victime făcute de COVID-19. Ministrul Sănătății a anunțat duminică că au intrat în țară 200.000 de români până acum, iar numărul acestora se va dubla în următoarele zile.

Potrivit datelor Grupului de Comunicare Strategică, Aradul se află pe locul 2, după județul Suceava, în ceea ce privește decesele cauzate de îmbolnăvirile cu virusul COVID-19. Astfel, statisticile spun că la Arad au murit 16% dintre cei 40 de oameni care și-au pierdut viața în ultima săptămână din cauza coronavirusului. Însă, acestea sunt doar datele oficiale; din nefericire, au murit mai mulți oameni contaminați, dar care nu au fost testați, de aceea nu sunt luați în evidență ca fiind victime ale virusului mortal. Mai exact, sunt așteptați încă 200.000 de români.

Patru infectări fatale, comunicate în două zile

Numărul deceselor provocate de SARS-CoV-2 a ajuns duminică la 40 în România. O femeie de 27 de ani răpusă de coronavirs este acum, cea mai tânără dintre victime. Oficial, aproape 1.800 de persoane sunt infectate, dar dacă s-ar face o testare în masă, numărul celor care poartă virusul ar fi fără îndoială mult mai mare.

Numai, sâmbătă, Aradul a avut confirmate patru decese cauzate de COVID-19. La orele amiezii de sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică comunica trei decese la Arad, trei femei internate în spitalul din municipiu, pentru care, pe fondul pneumoniei severe, nu s-a mai putut face nimic.

Este vorba de o femeie, 71 ani din Arad, cunoscută cu diabet zaharat care s-a internat la Spitalul Județean, secția Boli Infecțioase prin Unitatea de Primiri Urgențe, în data de 25 martie 2020. Din data de 27 martie a fost transferată în secția de ATI, unde a decedat în aceeasi zi.

Al doilea deces – femeie, 74 ani, internată în 18 martie 2020 în Clinica de Diabet si Boli de Nutritie a SJU Arad. În 25 martie i s-au recoltat probe pentru COVID-19 iar rezultatul a fost pozitiv. Din 26 martie a fost transferată în ATI unde și-a pierdut viața în aceeași zi.

Cea de a treia femeie care a pierdut lupta cu virusul a avut 60 ani. Fusese internată în Secția de Boli Infecțioase Arad din data de 25 martie 2020, apoi transferată în ATI in aceiași zi. Recolta pentru COVID-19 s-a făcut în data de 25 martie și o zi mai târziu a venit rezultatul pozitiv. A decedat în aceeași zi – 26 martie 2020.

După cum se observă, vorbim despre pacienți transportați la spital miercuri și decedați joi sau vineri, când li s-a și confirmat infectarea cu virusul SARS-CoV-2.

Sâmbătă seara a fost confirmat al patrulea deces în Arad. Este vorba de un bărbat de 65 ani, din județ, internat în Spitalul Județean Arad. Acesta a fost transferat aici în data de 22 martie 2020, iar în data de 25 martie a fost transportat la Spitalul de Boli Infecțioase V Babeș Timișoara. Se pare că, după câteva zile de spitalizare, pentru acesta nu s-a mai putut face nimic. Potrivit informațiilor noastre, bărbatul suferea de alte comorbidități – HTA, obezitate.

Așadar, la finalul săptămânii trecute s-au înregistrat aceste patru decese.

Medici și asistente infectate, după primele decese

Vineri, Aradul avea cea mai tânără victimă a noului coronavirus. După cum am prezentat în cotidianul nostru, este vorba de Covaci Dan (fost Julean) din Curtici. Acesta venise recent în țară din Franța, alături de o parte dintre membrii familiei sale.

Curticeanul nostru nu a mai apucat să ajungă acasă, după ce a trecut frontiera, deoarece i s-a făcut rău și a ajuns la urgențe. Familia și grupul cu care s-a întors din Franța sunt izolați la domiciliu din noaptea în care s-au întors în țară.

Dumnezeu să îl odihnească în pace! Multă sănătate și putere și mângâiere celor care se află în regim de autoizolare!” – a scris pe contul personal de Facebook edilul curticean, Bogdan Ban.

Bărbatul de 45 de ani s-a confruntat cu probleme de sănătate serioase în ultimul timp. Se aude chiar că înainte de a alege să se întoarcă acasă, de la Paris, bărbatul suferise un preinfarct. Avea și probleme cu greutatea, deci patologii incompatibile cu viața în urma infectării cu COVID-19. Familia sa este izolată.

Cea de-a cincea victimă a infecției cu coronavirus a fi pastorul Ioan Şerban, în vârstă de 64 de ani din Arad. Acesta a murit în aceeași zi în care a primit rezultatul pozitiv la test. Cazul său a devenit controversat întrucât, la scurt timp, mai multe cadre medicale de la Spitalul Județean au devenit suspecte de COVID-19, în timp ce, pentru altele, testul a fost clar pozitiv.

Numărul deceselor cauzate de COVID – mai mare decât cel declarat?

Fără să inoculăm nimic, doar semnalăm încă odată cazul tatălui medicului radiolog, Carmen Cârdei, întors din Israel și internat inițial la Ineu, cu simptome tipice infectării cu coronavirus. Deși s-a negat faptul că acesta ar fi fost infectat cu COVID-19, cadre medicale și persoane care au cunoscut situația susțin contrariul. Acesta a decedat de curând deși, în urmă cu aproximativ o săptămână și jumătate, chiar DSP comunica că pacientul se simte foarte bine.

Amintim că, vineri, Otinel Șandru, liderul Sanitas, a afirmat că zece cadre medicale au fost infectați cu coronavirus, însă numărul lor a crescut de acum două zile. Doi dintre cele 10 cadre medicale infectate lucrează la Spitalul Orășenesc Ineu, iar ceilalți opt sunt de la Spitalul Județean de Urgență din Arad. 

Potrivit covid19ro.org, oficial, în Arad duminică au fost 33 persoane infectate cu coronavirus, dintre care opt au fost vindecate și 6 au decedat. 130 de persoane sunt în centrele de carantină din județ și 1.775 sunt în izolare la domiciliu. În județul Suceava, sunt 95 de persoane confirmate cu coronavirus, dintre care 9 au murit și o persoană a fost vindecată. 

Unele voci din sistemul medical arădean semnalează că, în ultimele zile s-au consemnat și alte decese suspecte. Cu alte cuvinte, deși nu putem dovedi, numărul celor răuși de coronavirus la Arad ar putea fi mai mare decât cel declarat oficial.

Claudia Gavra

Sandra Stoler

  • Alex spune:

    Oras de tranzit. Vine cu avantaje si dezavantaje. Toate orasele de frontiera cu traffic mare trebuie sa fie extra precaute.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției