Județul nostru rămâne înfrățit cu Ungheni din Republica Moldova

0
470

Aradul rămâne înfrățit cu Raionul Ungheni, din Republica Moldova și pe viitor. Și asta pentru că, administrația județeană a hotărât să prelungească acordul în acest sens. Prelungirea s-a făcut în cadrul unui eveniment ce s-a desfășurat în weekend, la Consiliul Județean, unde a fost prezent din partea Consiliului Raional Ungheni, vicepreședintele Alexandru Brânză

Conform documentului parafat de președinții Iustin Cionca și Alexandru Ciuvaga, se va urmări promovarea schimburilor de bune practici și experiențe,  în scopul încheierii unor proiecte comune de dezvoltare economică și socială în beneficiul celor două comunități.

„Județul Arad dorește prelungirea protocolului de colaborare pentru realizarea sau finanțarea unor obiective de investiții ale raionului Ungheni, a unor programe culturale comune, facilitarea stagiilor de pregătire profesională a celor din Ungheni la Consiliul Județean Arad, organizarea de tabere școlare și activități educaționale care să contribuie la dezvoltarea relațiilor de prietenie și la alt nivel decât cel administrativ” – a spus președintele CJA, Iustin Cionca,

În baza acordului semnat la Ungheni, se vor organiza întâlniri oficiale între cele două unități administrative, ședințe de lucru comune, schimburi de experiență, programe pentru instituțiile de cultură, spectacole artistice, colaborări între școli, schimburi de experiență la nivel de învățământ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.