Judoka David Nagy e noul campion național de tineret

0
179

Primul concurs major național de judo a adus prima medalie de aur pentru sportul arădean. În Sala Sporturilor din Oradea, David Nagy (CS Universitatea Arad) a devenit campion național de tineret (Under 23).
Fiindcă anul trecut a fost medaliat cu bronz, arădeanul de 18 ani a intrat în competiție direct în turul secund și a avut nevoie doar de două victorii pentru a urca pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Acestea au venit împotriva lui Ioan Codrea, de la Dinamo și marele rival, Alexandru Ilie (LPS Cetate Deva). Astfel, David Nagy cucerește al zecelea trofeu național din carieră, fie că vorbim despre judo sau sambo. „Mă așteptam la o medalie, dar poate nu la cea mai preți­oasă. Am lăsat-o mai moale cu antrenamentele, căci am început să studiez și pentru BAC. Mulțumesc antrenorilor, clubului și familiei, care mă susține în tot ceea ce fac”, ne-a declarat proaspătul campion național al Aradului, pregătit de profesorul Mihai Telechi.
Evoluții onorabile au avut la Oradea și David Turc, Andrea Ciopraga și Andrei Țole.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.