judoSportivii arădeni s-au descurcat bine la etapa pe judeţ din cadrul Campionatului Naţional de cadeţi, 12 dintre ei numărându-se printre cei calificaţi la faza zonală. Speranţele sunt ca jumătate dintre aceştia să reuşească calificarea la finală, iar doi-trei să intre şi în posesia medaliilor. Favoriţi la clasări pe podium sunt Luca Kunszabo, Copil Harley şi Robert Nagy. Atât zona cât şi ultimul act sunt programate în luna februarie la Deva. „La această categorie,  sperăm să avem cinci-șase calificați în finală. Avem mulţi sportivi aflaţi în primul sau al doilea an de cadeţi, plus cei consacraţi. Şanse la medalii sunt la categoriile plus şi 90 de kilograme, iar cei vizaţi sunt Kunszabo, Copil şi Nagy, care a slăbit şi se află în formă foarte bună”, a afirmat Mihai Telechi. șeful catedrei de judo a LPS-ului.
Alţi doi judoka arădeni, dar de la CS Universitatea, se află în aceste zile la Oradea, într-un stagiu de pregătire cu lotul naţional. Este vorba despre Cosmin Lăzărean şi Raul Hanciuţa, cărora li se vor alătura în weekend şi alţi judoka de la LPS.

Recomandările redacției