Jumătate de secol de la ultima modernizare – Deși are doi ani la dispoziție, firma INTECO HOLDING dă asigurări că drumul Seleuș – Zărand – Nădab va fi gata în toamnă

0
1877

În ciuda faptului că astăzi a fost o zi de foc, asta nu a împiedicat presa, împreună cu cei doi factori de răspundere, reprezentantul Consiliului Județean – vicepreședintele Sergiu Bîlcea și patronul firmei INTECO HOLDING – Ovidiu Palcu, să vadă stadiul lucrărilor pe drumul dintre Seleuș și Nădab.

Mai întâi de toate, vrem să precizăm, și totodată să punctăm, primirea de care s-a bucurat presa din partea gospodarilor primăriei din Seleuș. Am fost serviți cu aperitive, sucuri și apă rece, în ciuda faptului că primarul Cristian Branc a fost plecat la București pentru a rezolva problemele comunității. Nu a lipsit spiritul de ospitalitate de la cei care alcătuiesc familia primăriei, un gest foarte frumos și de apreciat.

De la Primăria Seleuș am plecat pe drum cu cei doi reprezentanți – Ovidiu Palcu și Sergiu Bîlcea, dar și cu specialiști din cadrul firmei INTECO HOLDING.

Mă implic peste tot

La acest drum aproape că nu s-a făcut nimic. Am fost în urmă cu vreo două – trei luni la primărie la Zărand, dar primarul și viceprimarul s-au temut să îmi răspundă la câteva întrebări simple, una dintre ele referindu-se la cum este posibil ca o astfel de comună să rămână în beznă de activități. Dar să revenim la subiectul nostru.

Domnule vicepreședinte Bîlcea, de când nu s-au mai făcut modernizări la drumul Seleuș – Zărand – Nădab?

De prin anul 1970, adică de aproape jumătate de secol, nu s-au mai făcut modernizări la acest drum.

Prezentați-ne în câteva cuvinte câte ceva despre drum.

Drumul Județean Nădab – Zărand – Seleuș are o lungime de 21 de kilometri și după cum v-am spus, nu a fost modernizat de aproape 50 de ani. Acum, pentru refacerea sa, am obținut finanțare din fondurile europene, iar acum când sunt împreună cu constructorul pe teren și văd că lucrările demarează așa cum trebuie, mă bucur și îmi manifest dorința de a mai colabora împreună.

Am mers pe teren pentru a vedea stadiul lucrărilor. Mă bucur să văd că avansează într-un ritm bun. Obiectivul nostru este să avem drumuri funcţionale şi rute alternative, care permit un trafic fluent. Avem o strategie bine definită de modernizare a drumurilor, pentru care utilizăm toate sursele de finanţare – bani europeni, fonduri proprii şi guvernamentale. Anul acesta, vom avea şantiere deschise în toate zonele judeţului şi prezentăm scuze de pe acum pentru disconfortul care apare în astfel de situaţii. Voi fi prezent periodic pe aceste şantiere, pentru a verifica stadiul lucrărilor, pentru a discuta cu constructorii şi cu cetăţenii.

Discuție purtată cu patronul firmei INTECO HOLDING

Domnule Ovidiu Palcu, știm cu toții că sunteți managerul firmei care dispune de o largă gamă de utilaje de construcții moderne și cu un personal calificat, de specialiști în mai multe domenii de activitate.

Da, așa este, dispunem de forță de muncă și specialiști. Referitor la drumul Seleuș – Zărand – Nădab, care are o lungime de 21 de kilometri, perioada de execuție este de doi ani de zile, dar eu estimez că la toamnă este gata. Când spun asta, mă bazez pe forța de muncă și pe utilajele pe care le avem în dotare.

Mă bucur că am luat această lucrare și sunt convins că voi lua și altele, având în vedere colaborarea foarte bună pe care o am cu vicepreședintele Consiliului Județean Arad, domnul Sergiu Bîlcea.

Voicu Sida

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.