definitivatUn procent de 50 la sută dintre candidaţii care s-au prezentat la exa­menul de definitivat au reuşit să promoveze examenul obţinând note între 8 şi 9.70.
Conform unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul Şcolar Ge­neral Arad, un număr de 237 candidaţi au fost validaţi pentru examenul de definitivare, dintre care 18 s-au retras iar 11 au fost absenţi. De asemenea, au fost declaraţi promovaţi 104 ( 50%) candidaţi care au obţinut la proba scrisă minim nota 8 şi nepromovaţi tot 104 (50%)  candidaţi care au obţinut la proba scrisă sub nota 8.
Nota cea mai mare obţinută la exa­menul de definitivare a fost 9.70 iar nota cea mai mică, 2.75
Contestaţiile se mai pot depune în Centrul de examen de la Colegiul Economic Arad, miercuri, 24 iulie, între orele 8.00 – 15.00. Contestaţiile vor fi transmise Centrelor de evaluare unde are loc reevaluarea lucrărilor, în perioada 25 iulie – 26 iulie.
Afişarea rezultatelor după contestaţii se va face în 27 iulie.
(Ş.M.)

Recomandările redacției