Mai bine de jumătate din populaţia turcă (52,5%) nu sprijină protestele care afectează de două săptămâni ţara, iar circa o treime le sprijină în mod categoric sau parţial, potrivit rezultatelor unui sondaj de opinie date publicităţii miercuri, relatează EFE.

Studiul, efectuat pe un eşantion de 3.643 de persoane din întreaga Turcie şi publicat pe site-ul centrului de cercetări sociale Andy-ar, arată că 93% au cunoştinţă de proteste.

Conform studiului, 52,5% au declarat că nu sprijină protestele, 24,3% au spus că le sprijină, 6,8% le sprijină numai ‘parţial’ şi 16,4% au refuzat să răspundă. Pe de altă parte, 12% au spus că au participat într-un fel oarecare la proteste.

Intenţiile de vot exprimate în acest sondaj de opinie reflectă destul de fidel rezultatele alegerilor din 2011, cu 49,6% pentru Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP). Totodată, 23,3% ar vota astăzi pentru Partidul Popular Republican (CHP, de opoziţie), care se menţine ca a doua forţă politică, urmat de Acţiunea Naţionalistă (MHP), cu 16%, şi Partidul Păcii şi Democraţiei (BDP), cu 7,5%. Restul de 3,7% se împarte între formaţiuni mai mici. Sondajul de opinie nu menţionează numărul persoanelor indecise.

 

Lasă un răspuns

Recomandările redacției