CSM Arad este gazda finalei Campionatului Național de aer comprimat. Primii care au tras pentru medalii au fost juniorii. În prima zi, arădenii Daria Haristiade și Casian Codrean au câștigat proba de mixt (probă olimpică), în vreme ce „argintul” i-a revenit altei perechi de la CSM, formată din Iulia Bagi și Luca Joldea. La doar 13 ani, Iulia Bagi a câștigat finala probei junioarelor, bronzul revenindu-i Dariei Haristiade.
În finala de aer comprimat a junioarelor au mai concurat alte două pistolare arădence: Andrada Gheocel, locul 4, și Camelia Madosa, locul 6. În concursul pe echipe, CSM Arad a cucerit „aurul”, în componența Daria Haristiade, Iulia Bagi și Andrada Gheocel.
La juniori, favoritul Casian Codrean, de la CSM Arad, sportiv pregătit de Gheorghe Pop, a câștigat detașat finala, colegul său, Luca Joldea, luând „bronzul”. În finală, CSM Arad a mai fost reprezentat de Alexandru Pîrvulescu, locul 8. În concursul pe echipe, CSM Arad a ocupat locul doi, cucerind astfel argintul în formula: Casian Codrean, Luca Joldea și Csaba Leszay.
Așdar, la finalul competiţie juniorilor, CSM-ul a strâns opt medalii la pistol aer comprimat, dintre care patru de aur, două de argint și două de bronz. Sportivii sunt pregătiţi de antrenorii Monica Toth, Gheorghe Pop și Mircea Budurișan.
Miercuri și joi au loc finalele seniorilor, la mixt, individual și pe echipe.
(C.M.)
Actualitate 23
Trei centre de asistență socială din Arad, Vărădia de Mureș și Păuliș vor beneficia de fonduri europene pentru modernizare
citește mai mult »