Juniorii mari ai UTA-ei țintesc o medalie națională, dar: „Principalul scop rămâne alimentarea primei echipe”

0
249

UTA e campioană de toamnă în Liga a II-a și suporterii săi visează cu ochii deschiși la revenirea, după 12 ani de zile, pe prima scenă a fotbalului românesc. Dincolo de linia de clasament foarte bună a elevilor lui Laszlo Balint, mai e de remarcat un aspect și anume acela că arădenii, cu excepția numită Andrei Rus, sosit în vara anului trecut de la Reșița, via Petrolul, s-a bazat doar pe juniori din propria pepinieră. Sigur, nici Alex Oroian nu e la Arad de foarte mult timp, respectiv iarna lui 2019, însă Hrezdac, Isac, Miculescu, fotbaliști care au jucat constant în prima parte a sezonului, plus rezervele Vulturar, Deta, Salka, Gavrilă sau Pașcu sunt produse ale Academiei UTA.
Cu reflectoarele puse pe prima echipă, parcursul formațiilor de juniori angrenate în Liga Elitelor nu a fost atât de mediatizat, dar trebuie remarcat că toate ocupă locuri pe podium până la primăvară. UTA U19 și U16 sunt chiar lideri detașați în seriile lor, în timp ce puștii de la U17 sunt pe trei, cu șanse bune de a accede în play-off. Iar obiectivul juniorilor mari este o medalie națională în vara acestui an.
Din 21 de partide disputate, „roș-albii” au câștigat nu mai puțin de 18, au obținut o re­miză și au bifat două înfrângeri. Una dintre acestea a venit la „masa verde”, la Oradea și a fost favorizată de o greșeală de arbitraj, nesesizată de antrenorii echipei. „Se știe că regulamentul ne cere să jucăm pe tot parcursul partidei cu doi fotbaliști născuți în 2002. Contra celor de la LPS, arbitrul a notat greșit o schimbare făcută de noi, la final nu am sesizat acest lucru în raportul de joc și am pierdut prin forfait. E și greșeală noastră, trebuie să recunoaștem, oricum s-a pierdut doar un punct, căci meciul se terminase la egalitate”, spune Sandu Gaica.
Mândri de jucătorii din lotul liderului Ligii a II-a
Cu o singură rundă rămasă de disputat, UTA Under 19 e deja campioană în Seria de Vest a Ligii Elitelor și calificată în play-off alături de trei echipe din Cluj: CFR, Ardealul și „U”. Și golaverajul: 107-21 spune aproape totul despre forța „roș-albilor”, care-și propun accederea în semifinalele naționale și, implicit, o medalie națională. „E bine că în play-off intrăm cu punctele acumulate în sezonul regulat, iar distanța pe care o avem față de formațiile din Cluj și mai ales prestațiile bune avute în acest sezon ne îndreptățesc să sperăm la un loc în careul de ași. În cealaltă serie, două dintre Viitorul, Dinamo și FCSB vor ajunge în semifinale, vă dați seama ce luptă va fi. Dar, eu am încredere în băieți, trebuie să luăm fiecare meci în parte, să-l jucăm la victorie indiferent în ce fază a competiției îl disputăm și să facem progrese. Atât ca și joc colectiv, cât și la capitolul individualități. Până la urmă, scopul nostru principal este să dăm jucători pentru prima echipă, să o alimentăm cu sânge proaspăt, așa cum se întâmplă de doi ani încoace cu Miculescu, Hrezdac, Isac sau Oroian. Mă bucur enorm că băieții au confirmat într-un campionat puternic de seniori, cu atât mai mult cu cât sunt cu un an mai mici decât vârsta maximă admisă (n.a. 2001, în loc de 2000). Suntem mândri de toți, dar sper să mai propunem și alții în acest an. Gavrilă și Pașcu au fost primiți la antrenamente, poate vor mai urma și alții. Depinde doar de ei, de cum se antrenează și joacă în competițiile de juniori, dacă vor primi o șansă la prima echipă”, mai spune „principalul” UTA-ei U19.
Gaica se bazează mult și pe colaborarea strânsă pe care o are cu antrenorul liderului ligii secunde. „Discut cel puțin odată pe săptămână cu Gyuszi Balint, dar și mai important și demn de subliniat este că el a fost la foarte multe dintre meciurile noastră de pe teren propriu. Mai mult, cunoaște absolut toți jucătorii pe nume, ceea ce nu e puțin lucru pentru un tehnician sosit la Arad de o jumătate de an, le cunoaște parcursul și posibilitățile. Sunt sigur că dacă vor mai exista jucători care merită să facă saltul la prima echipă se va apela la ei, avându-se în vederi, bineînțeles și obiectivul stagional”, mai spune fostul fundaș.
32 de reușite în dreptul golgheterului Simon
Probabil, cele mai mari șanse să ajungă în lotul primei echipe le are golgheterul Petre Simon. Fotbalistul a revenit din împrumutul la Universitatea Cluj la Porto Bega (club care l-a crescut și pe Hrezdac), timișorenii l-au cedat definitiv la UTA, unde a (re)devenit rapid principala „gură de tun” a echipei. „Chiar mi-a spus că acolo unde îi este sufletul joacă și picioarele. A marcat 32 de goluri în sta­giunea de toamnă, e un fotbalist cu certe calități, dar trebuie să rămână la fel de muncitor și să-și aștepte rândul. Dar, Simon nu e singurul fotbalist care poate face oricând pasul mai sus, sunt și alții. Însă, repet, depind doar de ei, de comportamentul lor pe teren și în afara lui, dacă vor ajunge la prima echipă. Până una alta, e important ca toată lumea să fie sănătoasă, căci în toamnă am avut probleme destul de mari cu Dardai, Vidican, Cocriș, Merian sau Rădulescu. Accidentările ne-au condiționat puțin parcursul și mă refer în special la eliminarea din Cupa României. Ne-am prezentat cu Ripensia în 11 jucători și a trebuit să ne recunoaștem învinși. Era greu să ne împărțim în acea perioadă (n.a. începutul lunii noiembrie), cu atât mai mult cu cât proramul primei echipe era și el foarte încărcat și ne-au fost solicitați jucători și acolo. Sigur, ne pare rău că am abandonat lupta pentru un trofeu atât de devreme, dar asta a fost situația”, a mai punctat Gaica.
Fără noutăți de lot, dar cu o sumedenie de meciuri amicale
Față de precedentele perioade de transferuri, UTA U19 nu va fi foarte activă pe piață. „În afara lui Truță, care, probabil, va reveni din împrumutul de la Galda, nu vom avea noutăți în lot. Fiind generație ce iese din juniorat, trebuie să avem cât mai multă grijă de ai noștri, în așa fel încât să crească cât mai mult până în vară. Iar dacă ar fi să ne dorim pe cineva, acesta ar trebui să fie mult peste nivelul celor din curtea noastră, iar astfel de jucători sunt greu de găsit și încă și la un preț rezonabil”, a mai precizat antrenorul juniorilor mari ai Campioanei Provinciei.
Sandu Gaica și Adrian Ungur au sunat adunarea pentru data de 13 ianuarie, când, de altfel, elevii reiau și studiile. Cum din acest an, a dispărut vacanța școlară din luna februarie, nici fotbaliștii nu vor mai putea avea acea perioadă de semi-cantonament. Dar, cel puțin UTA U 19 va compensa prin antrenamente și o multitudine de jocuri de verificare, după cum urmează: UTA (18 ianuarie), Ujpest U19 (25 ianuarie), Crișul (29 ianuarie), CS Ineu (1 februarie), Orțișoara (8 februarie), Zăbrani (12 februarie), Dudeștii Noi (15 februarie), Cermei (19 februarie), Sântana (22 februarie), Păuliș (4 martie). Și încă se caută adversari pentru datele de 29 februarie și 7 martie. Întrecerile pe puncte se reiau pe 15 martie pentru „roș-albi”, cu o deplasare la Brașov, împotriva celor de la Kids Tâmpa Brașov. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.