În jur de circa aproximativ

0
463

„Avem în momentul de faţă un număr de aproximativ două victime care au fost înecate” – general Gabriel Oprea, viceprim-ministru în guvernul de azi al României.

Cred cu toate fibrele fiinţei mele în şcoală, adică în instruirea continuă şi cu metodă, şi din cauza acestei credinţe îmi plec încontinuu genunchii sufletului în faţa celor care mi-au fost dascăli, prea mulţi dintre ei trecuţi deja în amintiri. Pe cît de mare şi de tare mi-i credinţa-n şcoală, pe-atît de mică mi-i credinţa că şcoala ar produce valori, fiindcă nu produce aşa ceva. Cred că şcoala doar potenţează valoarea, o şlefuieşte şi-i dă străluciri la care cu greu ar ajunge-n alt fel.

Mai cred că cineva poate fi un excelent sau chiar excepţional gospodar în bătătura proprie fără să fi trecut prin şcoli înalte, în acest caz instrucţia fiind făcută de un dascăl fără calificare didactică, dar infailibil: viaţa.

Cînd însă ai pe umeri aproximativ o stea de general în oastea ţării (sau circa două, sau în jur de trei), şi deschizi pliscul ca să croncăneşti ceva, orice, este de presupus că ai, ba chiar este obligatoriu să ai, suficientă instruire pentru a articula ceva coerent, inteligibil.

Zice-o vorbă veche din popor că „Dacă tăceai, filosof rămîneai” – şi-i mult adevăr în spunerea asta. Cum nu-i deloc filosof, ci doar general şi vicepremier, Gabriel Oprea n-a tăcut, aşa că rămîne mai departe ceea ce este, adică aproximativ general şi aproape vicepremier, indiferent şi insensibil la actul de siluire a Limbii Române.

Gabriel Oprea nu-i primul demnitar al statului care calcă-n blacheurile bocancilor Limba Română şi, din păcate, nu va fi nici ultimul. Cum sodomizarea graiului strămoşesc nu se pedepseşte penal, dom’ general poate sforăi-n tihnă: nu-l va deranja nici Academia (care oricum, de la hilara votare-n plen a reintroducerii lui „â” şi-a surghiunirii lui „î”, cu excepţiile academice de rigoare, pune umărul din greu la naşterea limbii romgleze pe-ntreg cuprinsul patriei), nici dascălii de Limbă Română nu-i vor da nota 3 (trei), la disciplina „vorbire-n dodii”, şi nu-l va sîcîi deloc nici măcar şeful dumisale guvernamental, premierul doctor cu silueta doctoratului încinsă festiv cu centura de castitate a plagiatului.

„Limba noastră-i o comoară…” – iată un adevăr incontestabil scris de românul basarabean Alexei Mateevici, dar depăşit de vreun sfert de secol: a fost o comoară; acum este violată repetat şi cu nesimţire de-o cohortă de gargaragii cu guşile umflate de bucuria că-s ascultaţi cu veneraţie cînd debitează inepţii demne.

„Mult e dulce şi frumos/ limba ce vorbim!/ Altă limbă-armonios/ Ca el, nu găsim!” – cam aşa ar suna în limba română de baltă practicată azi la scară naţională strofa de aur scrisă Gheorghe Sion. Din păcate, la frontierele Limbii Române nu stau de strajă nici un fel de grăniceri, şi toate soiurile de căprari turuie din gură vrute şi nevrute, fuduli nevoie mare că li se mai uită-n guri cîte unu’ şi-i admiră: „Uite, bă, ce-ai dracu’ de plăvani îş deştepţii ăştia, parol!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.