Justificarea eşecului scump

Juriul tocmit şi întocmit să hotărască ce oraş anume din România va fi capitală culturală a bătrânului continent în anul 2021 şi-a făcut publică motivarea deciziei prin care câteva oraşe candidate au fost calificate şi alte câteva descalificate, printre cele descalificate numărându-se cu cinste şi Aradul.
Informaţia mi-a parvenit pe „filiera” Arad 2021 Candidate City for European Capital of Culture (aşa scrie-n antet), printr-un comunicat de presă semnat Biroul de presă şi nesemnat de nimeni.
Comunicatul nu prezintă nici o buche din motivarea juriului, însă Arad 2021 Candidate City for European Capital of Culture (aşa scrie-n antet), prin Biroul de presă, este de acord cu descalificarea Aradului, considerată „un diagnostic clar” – deci de necontestat. „Ne însușim punctul de vedere al experților europeni care au pus un diagnostic clar situației culturii arădene, atât la nivel de relații interumane, management cultural cât și la nivelul potențialului reprezentat de industriile creative și de dezvoltarea activităților culturale în spații neconvenționale”, se arată în comunicat.
Nimeni n-ar putea contesta „diagnosticul” experţilor europeni, fiindcă ar fi totuna cu contestarea luminii, a întunericului sau a oricărei alte imanenţe. Problema este că „diagnosticul” a costat o groază de bani publici, cheltuiţi fără rost, deci irecuperabili, în condiţiile în care orice arădean onest putea emite diagnosticul acesta la fel de clar şi la fel de incontestabil – însă gratis. Ciudat este că diagnosticul acesta chiar a fost pus aici, acasă, dar avem nişte factori de decizie cu urechi insensibile la ce spunem noi, deci surde, urechi din care dopurile sar de urgenţă când glasuri străine le susură tot ce le răcnim noi.
Cum în tot răul stă să germineze şi mugurele stafidit al unui bine, Arad 2021 Candidate City for European Capital of Culture (aşa scrie-n antet), află şi-n cursa pentru titlul de City for European Capital of Culture, cursă pierdută cu succes de Arad, umbrele fantomatice ale unor „puncte tari” care-au încălzit inimile juraţilor – dar nu-ndeajuns pentru a declanşa un incendiu cîştigător. „Ne bucură că proiectele legate de un cartier cultural în Cetate și includerea malului Mureșului într-un circuit cultural internațional, creșterea alocării bugetare pentru cultură au fost apreciate. De asemenea, a fost apreciată încurajarea voluntariatului și a actorilor culturali independenți”, scrie Biroul de presă în comunicat, fără a se menţiona cât a plătit Aradul pentru aprecierile amintite, aprecieri care seamănă izbitor cu fardurile şi rimelurile de pe chipul unei frumuseţi fanate.
Dacă ne luăm după comunicat, Arad 2021 Candidate City for European Capital of Culture (aşa scrie-n antet), este ceva, nu se ştie bine ce, dar… este mai mulţi, pentru că deoarece fiindcă întrucît: „Suntem conștienți că profesionalizarea este prioritară într-un oraș care investește sume importante în cultură și are ca obiectiv creșterea calității evenimentelor”, zice Biroul de presă al… (aşa cum scrie-n antet). A cui profesionalizare? Pe ce direcţii? Prin ce mijloace? Pe banii cui? Cît o să ne coste profesionalizarea viitorilor profesionişti? Oare mai mult sau mai puţin decît ne-a costat conştientizarea notată mai sus? Să-nţelegem oare că succesul ratării în cursa amintită s-a datorat faptului că n-au fost profesionalizaţi cei care-au muncit din greu succesul ăsta, sau că o echipă de profesionişti super, supra şi ultra n-avea cum să califice un oraş de neprofesionişti, deci de necalificaţi?
Cum-necum, ce e scris în antet vede căderea împleticită a Aradului într-o cursă pierdută încă înainte de-a i se da startul ca pe-un fapt benefic: „Deznodământul candidaturii îl considerăm un moment important pentru cultura arădeană, în care – cunoscând punctele slabe și tari ale vieții culturale locale, având în vedere reperele strategiei culturale, opiniile cetățenilor și recomandările experților, se va putea opta pentru direcția pe viitor”. Ce e scris în antet se-nşală totuşi: cel mai important moment n-a venit încă, dar ar trebui să vină repede de tot: cel al decontării pe baza rezultatelor, nu pe baza vorbelor, pe baza performanţei din concurs, nu pe baza înscrierii în concurs. Perdanţii nu sunt premiaţi, nici nu-şi iau lefurile, aşa că banii înapoi, fiindcă n-am pierdut noi ci voi, într-o cursă pe care n-am propus-o noi, ci voi! Pentru eşecuri nu se plăteşte nimic, aşa că daţi toţi fuguţa la caserie şi decartaţi!
Desigur că nu se putea fără mulţumiri, iar ce scrie-n antet ştie (adică ştiu), foarte bine asta, aşa că… mulţumesc: „Le mulțumim încă o dată tuturor celor care s-au implicat în acest proiect generos și au contribuit cu idei și cu inițiative concrete la dosarul de candidatură”. Pot jura că mulţumirile-s sincere, dat fiind că proiectul a fost generos. Eu zic că a fost foarte generos, ba chiar mult prea generos – că doar n-a plătit buzunarul antetului nici un chior, ci am plătit noi.
Între alte beneficii majore ale ratării se mai regăsesc cîteva, şi nu tocmai de neglijat: „Această competiție ne-a trasat câteva direcții clare de acțiune, printre care dezvoltarea parteneriatelor internaționale și includerea Aradului într-un circuit al culturii europene, cu accent pe crearea de spații culturale noi, creativitatea tinerilor, diversitate și incluziunea unor categorii defavorizate de populație”. I-aş spune antetului că direcţiile astea i le puteam spune şi eu, şi-i mai puteam spune încă vreo cinci-şase direcţii, dacă nu cumva zece, şi n-aş fi cerut nici un sfanţ pe ele, c-aşa-s eu: generos. Zicea cineva că ideea-i marfa cea mai scumpă, dar se-nşela; dacă nu-i şi-un proiect generos (care va să zică bugetul ataşat ideii), ideea nu mai face nici cît o ceapă degerată.
Dată fiind situaţia de fapt, recte knokoutarea proiectului generos şi rămînerea Aradului şi-a arădenilor cu gura căscată, ce scrie-n antet s-a hotărît să ţie cu „dujmanu’”: „Ținând cont de rezultat, membrii fondatori ai Asociației au decis, ca urmare a solicitării Asocia­ției «Timișoara, Capitală Culturală Europeană 2021», să susțină demersurile municipiului Timișoara în această competiție”. Singura afinitate pe care-o am faţă de Timişoara ţine de patriotismul meu funciar şi de o anumită „… întîmplare a fiinţei mele”, cum frumos zicea Marin Sorescu; altfel, „ţin” la Timişoara la fel de intens ca la oraşele Pleşcoi, Sîntuhalm sau Firiteaz, şi-mi este egal cine cîştigă sau pierde din moment ce Aradul a-ngenuncheat glorios. Totuşi, din stimă faţă de cîştigători, trag şi eu de păr o concluzie: ce sprijin poţi cere de la nişte perdanţi? Alo, Banatul! Fruncea! Vreţi să-nvăţaţi cum să pierdeţi? Dacă veniţi la mine, vă spun gratis!