Poate cel mai sonor transfer al iernii la Național Sebiș s-a lăsat îndelung așteptat. Senegalezul Souleymane Keita trebuia să ajungă în orașul de pe Crișul Alb pe 5 februarie, dar: „Angajații Ambasadei României în Senegal au fost în vacanță. Apoi, am avut ceva probleme cu obținerea biletelor de avion și am ajuns, într-adevăr, cam târziu. Era bine dacă prindeam încă două-trei săptămâni de antrenamente cu echipa, poate chiar și cantonamentul, dar acum nu mai pot da timpul înapoi. Sper să recuperez rapid din punct de vedere fizic, căci e una când te antrenezi singur și alta împreună cu echipa”, spune fotbalistul de culoare sosit joi noapte, la ora 3, la Sebiș după un drum cu avionul pe ruta Dakar – Bruxelles – Bucureşti și unul cu trenul București – Deva.
După antrenamentul din această dimineață, condus de „secundul” Ilie Stoican (Rică Neaga e plecat la București), Keita a și semnat contractul ce-l leagă de sebișeni până în vara anului următor. „Îmi doresc promovarea cu Sebișul, altfel nu veneam. Am jucat în România în Liga 1, cu Bistrița, Iași și Timi­șoara, acum aș vrea să ajung rapid măcar în liga secundă. Știu că una dintre echipele pe care trebuie să le depășim în clasament e Poli Timișoara, acum că e cea adevărată, sau nu, nu e trea­ba mea. Pe mine nu m-a interesat acest aspect când am jucat la Timișoara. Îmi amintesc doar că la un moment dat nu m-am mai înțeles la contract cu cei din conducere și ne-am despărțit. Deocamdată, la Sebiș mi se oferă toate condițiile pe care le-am cerut, baza sportivă e frumoasă și modernă și, din câte am văzut, avem o echipă bună. Sper să ne cunoaștem rapid între noi și să câștigăm cât mai multe meciuri în campionat. Chiar toate, dacă se poate”, a adăugat mijlocașul de bandă de 28 de ani.
În fotbalul arădean, Keita are cunoștințe la Pâncota, pe conațio­nalul Issa și pe antrenorul Ionuț Popa, care l-a antrenat la Iași.

Recomandările redacției