Kerry: SUA vor continua să lucreze cu guvernul egiptean

0
255

Secretarul de stat american John Kerry a afirmat duminică, la Cairo, că Statele Unite consideră că Egiptul este un ‘partener vital’, cu care vor ‘să colaboreze în continuare’, informează AFP, AP şi Reuters.

 

 

 

Aceasta este prima vizită la Cairo a responsabilului american după destituirea de către armată, la 3 iulie, a preşedintelui islamist Mohamed Morsi, care va fi judecat începând de luni pentru incitare la uciderea unor manifestanţi care demonstrau împotriva sa în decembrie 2012. Armata, care a instalat noi autorităţi, a promis alegeri legislative şi prezidenţiale până la mijlocul anului viitor.

‘Ne angajăm să lucrăm împreună şi să ne continuăm cooperarea cu guvernul interimar’, a afirmat John Kerry într-o conferinţă de presă comună cu omologul său egiptean, Nabil Fahmy, potrivit AFP. ‘Avem numeroase subiecte pe care să lucrăm, iar eu şi ministrul (Fahmy) am discutat în această dimineaţă problemele şi provocările cu care ne confruntăm împreună’, a adăugat acesta.

De asemenea, secretarul de stat american a transmis poporului egiptean, ‘în cei mai clari termeni, că Statele Unite sunt un prieten al egiptenilor şi Egiptului, precum şi un partener al acestora’.

Exprimându-se cu privire la îngheţarea parţială recentă a ajutorului american – 1,5 miliarde de dolari pe an, din care 1,3 miliarde ajutor militar -, Kerry a apreciat că relaţiile americano-egiptene nu se pot rezuma doar la asistenţa financiară, informează AP.

Kerry a declarat că îngheţarea ajutorului către Egipt nu este o pedeapsă şi că este convins că autorităţile egiptene au înţeles acest lucru. Potrivit responsabilului american, acest subiect a fost menţionat doar pe scurt în cadrul întrevederii cu Fahmy.

Statele Unite au anunţat în octombrie că îşi ‘recalibrează’ ajutorul acordat Egiptului, suspendând cu precădere livrarea de elicoptere Apache, rachete şi piese pentru tancuri de asalt, ca urmare a sângeroasei represiuni împotriva simpatizanţilor preşedintelui destituit Mohamed Morsi. SUA l-au susţinut pe predecesorul lui Mohamed Morsi, Hosni Mubarak, în timpul celor trei decenii ale preşedinţiei sale, făcând din cea mai populată ţară arabă un aliat de încredere pentru menţinerea stabilităţii în regiune.

Secretarul de american a mai subliniat, în cadrul conferinţei de presă cu omologul său egiptean, nevoia de procese corecte şi transparente pentru toţi egiptenii, în contextul în care luni începe procesul lui Morsi şi a altor 14 lideri ai Fraţilor Musulmani, acuzaţi de incitare la uciderea unor manifestanţi în faţa palatului prezidenţial, în decembrie 2012, scrie şi Reuters.

John Kerry se va mai întâlni în cursul zilei cu preşedintele interimar Adly Mansour şi cu generalul Abdel Fattah Al-Sissi, şeful armatei egiptene, precum şi cu personalităţi ale societăţii civile.

Cairo este prima etapă a unui lung turneu efectuat de John Kerry în Orientul Mijlociu şi Golful Persic. AGERPRES/(AS – autor: Letiţia Pană, editor: Cristina Mac)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.