Discursul susținut de președintele Klaus Iohannis la Summit-ul de la Sibiu s-a axat din nou pe problema statului de drept, principala sa temă de campanie. „Aceste alegeri sunt despre mult mai mult, despre a rămâne uniți și solidari în apărarea valorilor marii noastre familii europene, libertate, democrație, stat de drept. Am asistat și în România, dar și în alte țări membre ale UE la un asalt asupra statului de drept. Există în continuare forțe politice ai căror lideri vor să se situeze deasupra legii, cărora nu le convine că instituții investighează și aduc la lumină fapte de corupție și furturi din banii publici. Apărarea statului de drept a devenit o sintagmă care se aude tot mai des în Europa. E misiunea noastră să explicăm că nu e o chestiune de retorică politică. Dacă statul de drept e amenințat atunci fiecare cetățean are mai devreme sau mai târziu de suferit. România e o țară profund europeană, iar pentru asta contează și votul pe care îl veți da la referendum”, a spus Iohannis.

Recomandările redacției