Maestrul Cornel Nistorescu analizează comportamentul Poliției și Jandarmeriei cu ocazia Sfintelor Paști și ajunge la concluzia că forțele de reprimare au primit undă verde la violențe-inclusiv la uciderea unor oameni-doar pentru că Iohannis Klaus Werner s-a temut că, de sărbători, vor izbucni revolte sociale stârnite de către ordodocși. Cornel Nistorescu se întreabă de unde provine această teamă a condu­cătorului suprem, președinte, premier și tătuc al nației. Păi, nici nu este greu de ghicit. Președintele nostru, care se declară aparținător al unei biserici care este un dușman al ortodoxiei, știe foarte bine că această religie a fost, de-a lungul istoriei, un nesecat izvor de revoltă împotriva tiraniei, a nedreptăților. Spre deosebire de alte religii, care mereu au lansat pe bandă rulantă lideri ai unor mișcări de revoltă împotriva bisericilor consacrate – ortodoxă și catolică- Ortodoxia a dat naștere unor elite care au promovat lupta împotriva tuturor formelor de dictatură, de practicare a unui sclavagism mascat, elite care au promovat idei, valori pe care ar trebui să le promoveze și să le apere toți oamenii, indiferent de religia lor. Da, bisericile Ortodoxă și Catolică au ajuns, de-a lungul timpului, să fie conduse de către oameni care nu aveau nimic de-a face cu religia, cu Dumnezeu, ci doar cu accederea la putere, cu setea de îmbogățire și stăpânire. Dar, să revenim la vremurile noastre… După revoluție, la comanda Occidentului, a pornit o adevărată cruciadă împotriva Ortodoxiei Române, pentru că o țară majoritar ortodoxă nu are dreptul să stea la masă cu Occidentul. Nu ar fi fost nicio problemă dacă totul s-ar fi limitat la o proliferare masivă a catolicismului, prin propagandă susținută, aceasta ar fi avut sau nu succes, baiul este că s-a ales varianta slăbirii ortodoxiei prin orice mijloace. S-a dat mână liberă unor secte care nu au nici în clin nici în mânecă cu religia, ba chiar au fost și sunt subvenționate la greu de către Occident, cu o inconștiență vecină cu nebunia. Cei care practică această strategie nu realizează că își bat singuri cuie în cap, că aceste secte cresc nu doar pe seama racolării ortodocșilor, ci și a catolicilor!
Revenind la România: la porunca Uniunii Europene, Statul Român a luat o serie de măsuri care au lovit în special Ortodoxia. Tragic, cu complicitatea BOR! Exemplu: pe vremea când eram trimisul ziarului la Parlamentul României, discutam cu înalți reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române în acest for. Eram pur și simplu extaziat de capacitatea lor de analiză, politică și socială, de ideile și inițiativele lor. Ce credeți că s-a întâmplat? BOR a decis că preoții nu mai au voie să facă politică, nu mai pot candida nici măcar la primărie, nici la Parlament! Nicio altă biserică nu a făcut așa ceva! Toate celelalte, inclusiv sectele, au putut să-și spună în continuare cuvântul de la tribuna forumului suprem al democrației, să facă parteneriate, să aibă inițiative legislative în favoarea lor!
A ajuns la conducerea Bisericii Ortodoxe Române acest exgerat de prea fericit Daniel. A dat niște edicte absolut aiuritoare, obli­gându-i pe preoți să le impună credincioșilor tot felul de reguli, de natură să-i îndepărteze, să-i revolte, să-i determine să renunțe, să simtă repulsie față de preot, față de biserică, față de ortodoxie! Cea mai cumplită lovitură a fost la referendumul pentru familie, la care nu au votat nici măcar trei milioane de români, semnatari ai inițiativei. Sunt convins că votul catastrofal a fost determinat de implicarea lui Liviu Dragnea, poate cu voie, poate din prostie. Dar, asta este o altă poveste, mult mai lungă. Sunt convins că dacă Dragnea și PSD nu s-ar fi băgat ca musca în lapte, referendumul ar fi fost validat cu cel puțin 70% , având în vedere faptul că toate bisericile tradiționale l-au susținut, simțind pericolul proliferării (in)sectelor. Așa, însă, rezultatul a fost crunt, dar de suferit a avut în primul rând Ortodoxia.
A venit Covidul! Cică Biserica Ortodoxă Română ar fi bătut palma cu Orban, să le permită ortodocșilor să ia lumină de la biserică, dar, ce să vezi, după ce ministrul de Interne anunță că românii ortodocși pot să-și respecte tradițiile de Sfintele Paști, s-a dezlănțuit războiul împotriva BOR, care este de-a dreptul criminală, expunând oamenii, este abuzivă, impunând guvernului discriminare pozitivă pentru ortodocși față de alte religii. De ce? E clar, pentru că este supusă Rusiei, comuniștilor! Huoo, comuniștilor! Rezultatul a fost devastator: pe toate mediile au curs acuzele, inclusiv din partea ortodocșilor! Drept urmare, Iohannis intervine direct și anulează tot, le spune ortodocșilor că nu mai au niciun drept! Păi, atunci, nu putea Werner Klaus să se teamă de o revoltă? Eu zic că da ! Că s-or fi săturat și ortodocșii să întoarcă obrazul, iar dacă dă Sfântul Arsenie Boca, s-ar putea ca mâine românul ortodox Ion-nu Iohannis- să-și țină tatăl decedat trei zile acasă, să facă priveghi, cu bocitoare, cu monopol sau răchie și joc de cărți și toate celelalte și abia după aia să-l îngroape. Ba, mai rău, să-i tragă și o mamă de bătaie feciorului său, ca să-l convingă că nu are voie să se însoare cu Pișta, dar nu pentru că e ungur!

Recomandările redacției