Klaustrofobia

Se spune că premierul Victor Ponta şi-ar fi luat câteva zile de concediu pentru că suferă de… klaustrofobie. Dincolo de acest banc (bun) al zilei de ieri, klaustrofobia începe să devină un veritabil fenomen în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei pe plaiurile noastre mioritice. Fireşte, iniţiala saxonă are şi ea farmecul ei, însă teama de celula cu zăbrele şi de paturile suprapuse a ajuns să facă ravagii printre politicienii români. În Parlamentul patriei, unde până mai ieri „aleşii” pregăteau amnistierea tuturor politicienilor zăbreliţi şi votau, pe bandă rulantă, scutirea de arestare a deputaţilor şi senatorilor cercetaţi de către DNA, după succesul electoral al noului preşedinte Klaus Iohannis lucrurile par să se fi schimbat în mod fundamental. Pe cale de consecinţă, aleşii cu „bube în cap” au început deja să-şi pregătească stomacurile – mult prea deprinse cu şampanie şi caviar – făcând „cure” de marmeladă şi de arpacaş. Însă, nu meniul este problema care le tulbură somnul politicienilor corupţi, cât perspectiva „klaustrării” în spaţii lipsite de libertate şi de drepturi cetăţeneşti. Toţi dorm cu ochii întredeschişi şi cu urechile ciulite, deoarece „mascaţii” şi-au făcut obiceiul să le spargă uşile vilelor pe la primele ore ale dimineţii, când somnul este cel mai dulce şi mai profund. Evident, nimeni nu sună la sonerie, pentru ca să nu fie ascunse probele: documente, harduri, cifruri, parole etc. În urmă cu vreo două sute de ani, boierii valahi purtau potcapuri cât lubeniţele, şalvari, işlicuri şi iminei. După contactul cu occidentul, au le­pădat portul turcesc în favoa­rea straielor nemţeşti. Acum, asistăm la un proces similar. Numai că, spre deosebire de vremurile secolului al XVIII-lea, schimbarea nu este una legată de îmbrăcăminte, ci una de mentalitate. Trebuie să ajungem şi noi să gândim „nemţeşte”, să nu confundăm patrimoniul public sau privat al statului cu patrimoniul individual, să nu furăm pădurile „ca-n codru” şi să nu asociem pătrunderea în politică, cu ridicarea bruscă a standardului bunăstării materiale. Este vor­ba despre o schimbare profundă, care-i vizează atât pe aleşi, cât şi pe alegători. Vorbim despre un drum lung şi singura noastră certitudine este aceea că am început să păşim pe el. Din acest punct de vedere, „klaustrofobia” repre­zintă doar un parcurs. Dar un parcurs cât se poate de necesar…