La aniversară

0
350

Mă năpădesc amintirile…
Eram o ceată de ţînci, că pe-atunci termenul „gaşcă” abia-ncepea a prinde rădăcini pe mai­danele dintre blocurile oraşelor, iar eu vieţuiam pe-aproape de Dumnezeu, adică la ţară, sub poala codrului; eram o ceată de ţînci, zic, şi-aşa cum unii erau „Pele”, alţii „Dobrin” iar alţii „Năstase”, noi eram „Ivan”. Cînd ne-ntrebau oamenii „Cine-i rusu’?”, răspundeam în cor şi răcnind tare: „Patzaichin!”.
Cum spuneam, mă năpădesc amintirile, aşa că te-ntreb, dragule, cel mai drag nouă dintre toţi: ţi-aduci aminte, Ivan?
Era-n 1972, la Munchen, la Jocurile Olimpice, şi ne-am suit în coaja aia de nucă şi-am plecat în cursă, dar după cîteva bătăi ni s-a rupt lopata la care-i spuneam pagaie. Arbitrii n-au oprit cursa, aşa c-am vîslit cu ciotul de coadă rămas în mîini şi-am ajuns la capătul cursei cînd ceilalţi canoişti dormeau deja. A fost tămbălău mare, că arbitrii ne voiau descalificaţi, dar s-au bătut pentru noi „ca la Mărăşeşti” Nicolae Navasart şi toată delegaţia românească, frîntura de pagaie a fost scoasă din apă de scufundători şi pagaia reparată toată noaptea, şi-aşa am intrat în reca­lificări, le-am cîştigat, am ajuns în finală, am tras ca la galere şi-am ieşit campioni olimpici!
Ţi-aduci aminte, Ivan? Era-n 1980, la Mos­cova, tot la Jocurile Olimpice, şi-a venit la noi în vizită marele nostru rival Detlef Lewe. Ne-am bucurat de revedere, fiindcă el se retrăsese din activitate, şi l-am întrebat ce mai face şi de ce-a venit pe-aici, şi tare ne-am bucurat şi ni s-a făcut inima cît un purice cînd ne-a spus că „Am venit să văd cum mai cîştigi un aur olimpic, Ivan!”. Atunci, la Moscova, am tras la „dublu”, cu Toma Simionov, şi toţi aveam un singur tremur în suflete: „O să reziste Toma?”. Toma a rezistat extra­ordinar, şi noi de asemenea; trăgeam din răs­pu­teri şi cu-ncrîncenare, fără să mai vedem apa; vedeam doar pletele-ţi fluturînd în vînt ca un drapel de luptă şi răvăşindu-se spasmodic de intensitatea efortului, şi-l simţeam în spate pe Toma icnind din străfundurile pieptului la fiecare lovitură cu pagaia-n apă, de parc-ar fi vrut să zică „Hai Ivan, hai băieţi, că ţin!”. Am tras alături de tine şi-odată cu tine, Ivan, şi l-am stors de puteri pe Toma, şi nu ne-am lăsat pînă la linia de sosire chiar dacă ştiam că adversarii ne mai văd doar cu binoclurile. Cînd am încheiat cursa ne-am şters năduşelile de pe frunţi cu braţul şi-apoi cu palma muiată-n apă, şi ne-am strîns în braţe tare de tot cu dragul de Toma; nici el nu mai avea suflu, nici tu, şi nici noi – dar eram iar campioni olimpici!
Pentru toate astea şi pentru multe altele, noi, copiii de demult rămaşi copii pînă-n ziua de azi, îţi mulţumim, Ivan! Şi mai avem a-ţi mulţumi pentru un dar imens pe care ni l-ai făcut fără să ştii: pentru bunicul Perfil îţi mulţumim, Ivan! Să ştii că l-am iubit pe bunicul Perfil la fel de intens ca pe bunicii noştri şi ca pe tine, şi ne-nfloresc încă lacrime-n colţul genelor cînd ni se iveşte-n memorii şi în vise.
De ziua ta, care s-a-ntîmplat să se-ntîmple cu două zile-n urmă, uite că te neuităm cu drag şi-ţi cîntăm cu veselie cîntece de viaţă lungă şi de sărbătoare frumoasă şi de sănătate deasă, Ivan!
La mulţi ani de la foştii copii juraţi „pe viaţă şi pe moarte” şi fie-asemeni ţie, dragule al nostru Ivan Patzaichin!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.