La Arad se poate! O pacientă de 97 de ani, vindecată de covid-19

0
713

O nouă reușită medicală s-a înregistrat la Arad după ce o pacientă de 97 de ani s-a vindecat de coronavirus. Aceasta a fost internată timp de opt zile iar mai apoi a fost declarată vindecată, ceea ce înseamnă că orice este posibil. Acest caz mai special este încă un motiv de bucurie pentru toți arădenii, pe lângă că numărul celor vindecați începe să fie din ce în ce mai mare, cazurile încă active fiind în scădere. 
Veștile bune vin de pe Secția Clinică Pneumologie II unde șase dintre pacienții proveniți de la un cămin pentru persoane vârstnice, din Arad, au fost externați, vindecați de COVID-19 după ce testele II și III efectuate la interval de 24 de ore au ieșit negative. Printre pacienții externați se numără și femeia de 97 de ani, care a reușit să învingă acest virus, deosebit de contagios, mai ales la o vârstă atât de înaintată. Totuși, aceasta a reușit să treacă peste și să depășească așteptările tuturor, asemenea cazuri fiind foarte rare atât în Arad, dar și în restul țării. 

”Ne bucură faptul că am externat șase pacienți, vărstnici, care s-au vindecat de covid-19. Putem spune că vindecarea pacientei de 97 de ani, care s-a internat și cu alte afecțiuni medicale, este o reușită excepțională din punct de vedere medical. Îi felicit pe toți seniorii care au fost internați la noi, pentru optimismul de care au dat dovadă și totodată, mulțumesc echipei medicale, care a fost și este alături de pacient”, a declarat doctor Dana Olar, medic șef Secție Clinică Pneumologie II.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.