La Bibliotecă va putea fi vizionată expoziția Internațională „Spaţii fluente. Hărți ale bazinului dunărean 1650-1800”

0
241

Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, prin Direcția Patrimoniului Cultural Universitar în colaborare cu Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, Complexul Muzeal Arad, Prefectura Județului Arad, organizează expoziția internațională „Spaţii fluente. Hărți ale bazinului dunărean 1650-1800”, proiect expozițional conceput de Arhiva Landului Baden-Württemberg, Secţia Arhiva Generală a Landului din Karlsruhe şi Institutul de Istorie şi Studii Regionale a Şvabilor Dunăreni din Tübingen. Vernisajul va avea loc în Grădina de Lectură a bibliotecii vineri, 17 septembrie 2021, ora 17.00 (în caz de condiții meteo nefavorabile, evenimentul se va desfășura în Sala „Regele Ferdinand” din cadrul Primăriei Municipiului Arad). Evenimentul va beneficia de participarea unor distinși invitați: prof. dr. Reinhard Johler, directorul Institutului de Istorie și Studii Regionale al Șvabilor Dunăreni din Tübingen, prof. dr. Wolfgang Zimmermann, directorul Arhivei Landului Baden-Württemberg, secția Arhiva Generală Karlsruhe, prof. univ dr. Rudolf Gräf, directorul Institutului de Cercetări Socio-Umane al Academiei Române din Sibiu, mag. Josef Wolf, cercetător în cadrul Institutului de Istorie și Studii Regionale al Șvabilor Dunăreni din Tübingen, dr. Cristian Anița, Director General al Arhivelor Naţionale ale României, alături de autorități locale, cercetători și specialiști în istorie și cartografie, cadre didactice și elevi.  „Expoziţia, care ilustrează evoluția cartografiei spațiului dunărean de la 1650 la 1800, are cinci secţiuni tematice, cuprinzând 70 de hărţi. Baza expoziţiei o constituie cuprinzătoarea colecţie de hărţi şi planuri iniţiată de marcgrafii Casei de Baden în scopuri militare, păstrată astăzi la Arhiva Generală a Landului din Karlsruhe şi Biblioteca Landului Baden. Aceste hărţi sunt completate cu exponate din colecţia Institutului de Istorie şi Studii Regionale a Şvabilor Dunăreni din Tübingen şi din două valoroase colecţii private: colecţia dr. Mathias Beer (Tübingen) şi colecţia dr. Ovidiu Şandor (Timişoara). Textele de exponate sunt bilingve (în limbile germană şi engleză). După vernisajul din Karlsruhe în anul 2017, expoziţia a început un lung tur european. În România expoziţia este prezentată în cooperare cu Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, Institutul de Studii Socio-Umane al Academiei Române din Sibiu şi Arhiva Naţională a României în oraşele Cluj-Napoca, Sibiu, Brăila, Galați, Iaşi, Brăila, Galaţi, Turnu Severin, Reșița, Timișoara și Arad. Prin aceasta, expoziţia îşi asumă acea funcţie de mijlocire îndeplinită şi de marele fluviu, care nu a constituit numai un loc al confruntărilor militare, ci şi o punte între orient şi occident. Între organizatorii expoziţiei s-au statornicit de decenii relaţii de rodnică conlucrare prin proiecte ştiinţifice comune la nivel universitar şi arhivistic”, ne declară curatorii expoziției în România. Expoziţia internațională poate fi vizitată în spațiile Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” și a Muzeului de Artă Arad (str. Gh. Popa de Teiuș 2-4, etajele I-II), în perioada 17 septembrie – 20 noiembrie 2021, de marți până duminică, între orele 09.00-17.00. „În lumea antichității, Dunărea a fost percepută ca un fluviu mitic. De-a lungul istoriei, hărțile reflectă acest mit, evidențiind faptul că vechiul fluviu leagă nu numai orașe, ținuturi și orașe, ci și două lumi: Occidentul și Orientul, Europa și Asia”. În cadrul proiectului expozițional, realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Arad, sunt incluse exponate cartografice valoroase, unele fiind prezentate publicului pentru prima oară. Accesul vizitatorilor va fi gratuit, cu respectarea măsurilor de prevenție a răspândirii Covid 19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.