„Târgul Cilului” a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute. Este vorba despre un eveniment care a început din nou să fie organizat cu câțiva ani în urmă, fiind dedicat sătenilor care locuiesc în zonă.
Anul acesta „Târgul Cilului” a fost organizat într-o nouă locație, pentru a da posibilitatea unui număr cât mai mai mare de oameni să participe. „Am decis să organizăm evenimentul lângă Căminul Cultural, pentru că aici dispunem de o suprafață mai mare ”, a declarat Aurel Ginu Costea, primarul comunei Almaș, comună de care aparține și Cilul din punct de vedere administrativ.
În deschiderea târgului, primarul li s-a adresat participanților, urându-le bun venit. „Iată că ne întâlnim din nou la acest târg al Cilului, care este al nostru, al sătenilor. Mă bucur că ați venit prin arșița aceasta să vedeți expozițiile noastre. Avem expoziții de câini, pisici, păsări de curte, porumbei și altele”, a spus primarul. Participanții la expoziție au fost premiați de către o comisie. În plus, s-a mai organizat o tombolă, iar unii câștigători au fost premiați cu obiecte de uz casnic. Premiul cel mare a fost o mașină de lemne pentru iarnă, ceea ce a reprezentat o surpriză deosebită pentru câștigător. În continuare, s-a trecut la gustatul sarmalelor, și la cântec, joc și voie bună cu Ansamblul „Stelele Bihorului”, care a cucerit toată zona, prin cântecele lor, spectatorii rămânând surprinși de acești artiști minunați. De menționat că pe lângă savuroasele sarmale, la târg a fost și toată gama de produse marca Gelu Sida. La sfârșit, focul de artificii, mult așteptat de copii, dar și de cei mari a luminat întreaga zonă.
Buna colaborare, apreciată de localnici
A doua zi, a fost din nou una de foc pentru participanți., fiind dedicată mai mult activităților culturale. Oamenii s-au adunat în număr mare la locul târgului, după ce s-a mai răcorit. „O astfel de activitate este foarte bine-venită. Ne mai întâlnim și noi, mai schimbăm o vorbă, mai discutăm despre animale. La noi, în România, nu se prea pune accent pe așa ceva, din păcate. Eu am fost plecat și afară, dar acolo țăranul nu este așa de bătut de soartă ca la noi. Nu vreau să fiu înțeles greșit, să creadă lumea că am cu cineva ceva, dar văd că
primarul nostru și viceprimarul
colaborează bine și se văd și rezultatele, după ei. Prin alte părți văd că mai scârțâie înţelegerea între primar și vice”, spune un localnic.
La final, primarul și viceprimarul au mulțumit celor prezenți la această sărbătoare, asigurându-i pe localnici că vor fi în continuare alături de ei.

Recomandările redacției