geoVremea a creat o atmosferă apăsătoare, dar, la Ineu, cei 300 de spectatori strânși în tribunele „Centralului” au avut parte de un început de meci cu ritm bun. Cugirul a transmis din primul minut că are statut de echipă ce luptă pentru promovare și Cârstean a finalizat cu capul o centrare, dar mingea a ocolit poarta. Ineul a reacționat și s-a așezat în jumătatea vizitatorilor, începând să combine, însă doar până în fața careului.
Oamenii lui Opric au fost periculoși în minutul 15, o centrare șutată la firul ierbii a trecut prin fața lui Rusu, dar golgeterul Cârstean n-a reușit să finalizeze. Replica trupei lui Adi Abrudean a modificat tabela! În minutul 19, Flavius Băd a prelungit un dribling în careul advers, a încercat pasa dintre cinci apărători, mingea a lovit mâna lui Buta, iar centralul Fla­vius Roșu a indicat lovitură de pe­deapsă. Iambor și-a potrivit mingea, a avut siguranță mare în execuție și s-a făcut 1-0. După gol, Metalurgistul a forțat, dar experiența Ineului a liniștit ofensiva adversă și la pauză s-a intrat cu 1-0.
Actul secund a început favorabil celor din Alba, care au egalat în minutul 48. Suslak a încercat să protejeze mingea la un atac ce se apropia de linia de fund, Taban a insistat și a reușit să centreze în careul mic al Ineului, unde mingea l-a lovit nefericit pe Bilia și a intrat în plasă, 1-1. Zărăndanii s-au regrupat rapid și au purtat din nou mingea în preajma suprafeței de pedeapsă a Metalurgistului. Și-au văzut eforturile răsplătite în minutul 58, când unul din fundașii oaspeți a respins mingea la Georgiu, care, din 20 de metri, a prins un voleu la semiînălțime, direct în plasă, 2-1. A urmat o perioadă de joc confuz, însă vizitatorii nu au lăsat niciun moment garda. Iar, în mi­nutul 85, Cugirul a reușit să egaleze din nou: dintr-un careu aglomerat, Goronea a găsit culoarul către colțul lung al porții lui Rusu, care n-a reușit să oprească golul. Așadar, meciul s-a încheiat nedecis: 2-2 și cu Metalurgistul în inferioritate numerică după eliminarea lui Man.
Formații:
Ineu: Rusu – Cornea, Bilia, Bier, Suslak (72 Nicolau) – Tătar, Georgiu, Iambor, Talpaș – Drăgan (72 Covaci), Băd (82 Popa).
Cugir: Tiut – Man, Radu (82 Iovănescu), Buta, Trășcan – Neagu, Șuteu (70 Goronea), Șuvaina (70 Ianc), Taban – Negură, Cârstean.
Arbitri: Flavius Roșu – Raul Ghiciu­lescu, Cristian Pleșa (Timiș).
Observatori FRR: Nicușor Asandei (Reșița), Ilie Dumbravă (Timișoara).
Călin Mnerie

Recomandările redacției