La CJA a fost sărbătorită Ziua Culturii Naţionale

0
268

Un eveniment important dedicat Zilei Culturii Naționale a fost găzduit de Consiliul Județean, la initiativa vicepreședintelui Claudia Boghicevici.
În cadrul acestuia au susținut prelegeri prof. univ. dr Anton Ilica, istoricul prof. Horia Truţă și directorul Bibliotecii Județene „A. D. Xenopol”, dr. Doru Sinaci. Elevii de la Liceul de Artă „Sabin Drăgoi”, prof. Paul Krizsner şi prof. Mihai Henţ au susţinut reprize muzicale despre sau din opera marelui poet Mihai Eminescu.
„Este o datorie de conştiinţă să sărbătorim Ziua Culturii Naţionale şi de a evidenţia şi recunoaşte prezenţa geniului Eminescu ca fundaţie a culturii româneşti. Vă încurajez să reflectăm asupra proiectelor culturale de interes naţional, să asigurăm accesul publicului larg la programe culturale de calitate”, a decla­rat Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al CJA.
Directorul Bibliotecii Judeţene, Doru Sinaci a subliniat importanţa omagierii lui Eminescu, ca simbol al culturii şi al românismului: „15 ianuarie este prima sărbătoare din an cu un pronunţat caracter naţional. La iniţiativa doamnei Claudia Boghicevici, punctăm aici, la Consiliul Judeţean, ambivalenţa acestei sărbători – Ziua naşterii poetului Mihai Eminescu şi, totodată, Ziua Culturii Naţionale”.
(S.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.