Performanţă excepţională stabilită chiar şi în vremuri de pandemie de tânărul pistolar Luca Joldea, legitimat la CSM Arad şi pregătit de antrenorul Gheorghe Pop. În cadrul etapei a doua a Campionatului Naţional de aer comprimat, desfăşurată în weekend, la Bucureşti, sportivul arădean a bătut un record naţional vechi de 27 de ani: „Recordul naţional la juniori, în proba de pistol aer comprimat, data din 1993 şi a fost stabilit de Iulian Raicea, 581 puncte (n.n. medaliat cu bronz la JO de la Sydney 2000). Cu 582 de puncte, Luca a stabilit un nou record naţional la categoria juniori, rezultat foarte bun şi la nivel de seniori. Am fost nevoiţi să stăm patru ore după concurs, până au venit cei de la ANAD (Agenţia Naţională Anti-Doping) pentru a trece controlul doping şi astfel să i se omologheze recordul, aşa cum spune regulamentul! Sper să o ţină tot aşa şi la anul să avem Europene, pentru a confirma acest rezultat”, a declarat antrenorul coordonator al secţiei de tir la CSM Arad, Gheorghe Pop.
Văzut drept o mare speranţă a tirului românesc, arădeanul Luca Joldea are doar 16 ani şi este component al lotului naţional de juniori. Performanţă cu atât mai mare, cu cât Luca este ca şi vârstă abia junior III, de la anul trecând în primul an de juniori II! Luca a fost premiat şi felicitat, la Bucureşti, chiar de preşedintele Federaţiei Române de Tir şi directorul CSM Arad, arădeanca Lucia Mihalache. Fosta taleristă de succes a României a oficiat premierea sportivilor.
Revenind la etapa de la Bucureşti, Mihnea Baltă a fost un alt pistolar al CSM-ului cu un rezultat foarte bun, 568 de puncte, cu care s-a impus în proba de pistol aer comprimat a juniorilor II. Alesia Vlai a fost cea mai bună la junioare II, iar Iulia Bagi s-a clasat pe locul doi la junioare I. La concursul din Capitală a concurat şi tatăl lui Luca, Ion Joldea, clasat pe locul cinci la seniori. Nu a lipsit nici Daria Haristiade, o altă speranţă a tirului românesc, deja consacrată alături de Luca Joldea. Antrenorii sportivilor enumeraţi mai sus sunt Gheorghe Pop şi Monica Toth.
„La aer comprimat, Daria concurează pentru Dinamo, având dublă legitimare, iar la glonţ pentru CSM Arad, ea pregătindu-se la poligonul din oraşul nostru. A câştigat proba junioarelor”, mai spune Gheorghe Pop. Etapa a treia a CN de aer comprimat este programată peste două săptămâni, la Iaşi, runda inaugurală desfăşurându-se în poligonul arădean, transmit cei de la CSM Arad.
 

Recomandările redacției