Divizionară a patra ce a demarat cel mai târziu pregătirile estivale e cu adevărat surpriza plăcută a turului. Șimandul și Socodorul, chiar adversarul de sâmbătă al trupei din comuna regală, sunt în pierdere de turație și „intrusa” în prima parte a ierarhiei e chiar… Cetatea.
Totuși, gazdele au tremurat până în ultimele 5 minute pentru cele trei puncte. Chiar dacă nu au fost prea periculoși pe faza ofensivă ca urmare a absențelor lui Bibarț sau S. Mako, oaspeții au stat destul de bine în teren și au chinuit destul de mult formația „roș-galbenă”. De abia în minutul 86, „vulpoiul” Pavel și-a plasat lovitura de cap la centrarea lui Silviu Itoc, acesta din urmă dublând avantajul Săvârșinului în primul minut de prelungire.
„Exceptând vreun sfert de oră, între minutele 55 și 70
dar fără ocazii clare de partea
adversarilor, am dominat tot meciul. Am avut și o problemă cu  Oprea, care s-a accidentat în prima repriză și a trebuit să
atacăm cu Cristi Drăgan, care a tot schimbat partea cu Pavel. Au fost faze bune de atac, golul plutea în aer și la final a fost bine. Obiectivul nostru este să rămânem în Liga IV-a, acum suntem pe un nesperat loc 7 și putea fi chiar și mai bine. Regretăm punctele pierdute cu Felnacul, am jucat foarte bine, meritam victoria. Cel puțin acasă jucăm foarte bine, ne apărăm atent și ne desfacem bine pe contre. Dar, vin meciuri grele. Mergem la Pecica și Fla­vius Pavel lipsește, apoi o găzduim pe Lipova și ne deplasăm la Sântana. Rămâne de văzut, vom reuși cu aceste echipe foarte bune, sunt adevărate teste de maturitate pentru noi”, a declarat Marius Cătălin Neamț, antrenor și jucător la Săvîrșin.
Formații:
Cetate Săvîrșin: Irimia – Mihăilă, A. Drăgan, Căliman, Cotuna – Ursulescu (90 Sebastian Iștoc), Dumitrescu (80 Jurcoane), Silviu Iștoc (90 Benescu), Neamț – Pavel, Oprea (17 C. Drăgan).
ACS Socodor: Costea – Bragea, Gherheș, Maier, Licker – Purtan – Mariș (65 Buia), Zekany, Flueraș (83 Prescură), Ardelean – Noaică.
Arbitri: Alexandru Gornic – Filip Cîrmaci, Emil Arsa. Observatori AJF: Dorin Vătran, Ioan Hamza.

Recomandările redacției