Apele par aparent a se mai fi liniștit în ultimele zbateri politice interne. Dacă social – democrații par a  se fi regrupat, liberalii nu-și regăsesc cadența de când au ieșit din mariajuI USL. Iar acum, dacă facem o scurtă trecere în revistă a faptelor pare că nici foarte inspirați nu au fost. La miniștrii pe care i-au numit și i-au avut cât i-a ținut „ața”, a se citi justiția, nu prea au avut noroc ca să nu zicem inspirație. Ultima mare problemă este cea cu fostul ministru al Finanțelor, Daniel  Chițoiu, care  pare a fi în epicentrul scandalului „Carpatica”. Interesantă a fost şi reacţia de solidaritate a majorităţii aleşilor la solicitarea DNA. Amintim că Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să solicite Camerei Deputaţilor aviz pentru urmărirea penală a lui Daniel Chiţoiu în dosarul „Carpatica”.  Capetele de acuzare vizau  abuzul  în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat, în perioada în care a fost ministru al Finanţelor.Fapt este că procurorul general, Tiberiu Niţu, a înaintat Camerei referatul DNA privind cererea de aviz pentru urmărirea penală a lui Chiţoiu. Ciudat sau poate că nu au votat împotriva solicitării de începere a urmării penale 248 de deputaţi, iar în favoarea cererii s-au înregistrat 108 voturi. De asemenea, trei voturi au fost anulate.  Totuşi trebuie să amintim că președintele PNL, Crin Antonescu  a afirmat că deputaţii liberali au votat în favoarea începerii urmăririi penale în cazul fostului ministru Daniel Chiţoiu. Asta pentru ca poziţia partidului să nu poată fi interpretată ca o obstrucţionare a justiţiei. Reîntorcându-ne însă la problemele de viziune şi  strategie politică în alegerea oamenilor pentru diverse demnităţi, liberalii nu prea au nimerit-o. Aşa în treacăt mai amintim aici de ceilalți miniștri gen Fenechiu și Stroe, care chiar aveau din start nişte „tinichele” care zornăiau  deja pe  sub haina ministerială. Putem afirma fără exagerare că liberalii  ori erau prea fuduli  şi-şi ziceau că n-are ce să li se întâmple la 70% procent de… majoritate, fie chiar nu mai aveau oameni cu care să iasă în faţă. Parcă a doua variantă pare mai plauzibilă. Asta şi dacă ne uităm la  căderea în… gol al lui Chițoiu. Care  a început atunci  când liberalii au propus remanierea guvernamentală, lasându-l chipurile  să  se ocupe mai mult de partid, din viitoarea calitate de secretar general. Adică omul bun la  toate, inclusive la chestiunile organizatorice. Așa de mult s-a ocupat fostul titular al Finanțelor de organizare, încât a ieșit Rareș Mănescu secretar general. Iar foștii nominalizați pentru fotoliile ministeriale Bușoi și Ramona Mănescu au ajuns pe listele liberalilor pentru alegerile europarlamentare din 25 mai. Locurile, par la  prima vedere par eligibile. Asta în condițiile unei prezențe mai mari de jumătate din numărul de alegători.  Cert este că oamenii nominalizați   par să fi primit un pachet de compensare, pentru neeaccederea în Guvern.  Sau dintr-un alt unghi de vedere PNL  a ajuns la fundul sacului în ce privește resursa umană.

 

 

Recomandările redacției