Întâlnirea cu primarul comunei Hășmaș, Cornel Popa am stabilit-o din timp dar multitudinea problemelor pe care edilul le are de rezolvat zi de zi pentru comunitate a făcut ca întâlnirea noastră să se producă cu oarecare decalare. Oricum, a meritat insistența, deoarece informațiile pe care ni le-a împărtășit sunt deosebite și relevante pentru comunitatea pe care-o păstorește.
Bugetul este… cam la fel
„Am fost mereu plecat, după cum bine ați știut, ca să mai rezolv unele probleme. Pentru că dacă nu alergi, rămâi în aer; nu mai ai de la cine să mai aștepți ceva: nici măcar o lămurire.
Să știți că impresia mea este că din ce ce mai mai grele ajung să fie vremurile ce vin. În loc să mergem spre mai bine, mergem parcă… din groapă-n groapă. Parcă e blestem pe poporul ăsta! Dar asta e!“ ne-a explicat generic situația edilul din Hășmaș.
Apoi discuția a revenit la chestiuni mai apropiate de viața curentă, cum ar fi cea a… bugetului pe anul acesta.
„Dacă e să ne referim la bugetul pe anul acesta comparativ cu cel de anul trecut pot spune că cam așa este. Banii au venit însă cu destinația unde să-i cheltuim. La investiții situația lasă de dorit: nu avem bani. Am avut speranță la Consiliul Județean care s-au gândit totuși la noi, la hășmășeni.
Cu banii pe care i-am primit finalizăm lucrările la trotuare, canalizarea pluvială și spațiile verzi din centrul de comună Hășmaș.
Cu o parte din banii primiți de la CJA deschidem o nouă investiție în satul Comănești unde este prevăzută amenajarea de trotuare, canalizare pluvială și acces la proprietăți.
Apoi mai vrem să achiziționăm un teren pentru construirea unei Capele mortuare în localitatea Hășmaș“ ne-a înșiruit edilul din Hășmaș, Cornel Popa o parte din problemele legate de buget.
Sunt și proiecte depuse…
Firește, administrația are planuri de viitor, are proiecte depuse.
„Ar fi de precizat și aspectul că am depus trei proiecte la Ministerul Dezvoltării. Ele sunt depuse în cadrul PNDL și prevăd lucrări de modernizări. Astfel, avem Modernizări de străzi în localitățile Comănești, Agrișu Mic, Botfei, Urvișu de Beliu și Clit – acesta este conținutul primului proiect.
Al doilea proiect este: Reabilitarea, modernizarea și extinderea Școlii Gimnaziale din Hășmaș iar al treilea proiect este Reabilitarea iluminatului public în Hășmaș. Acum suntem în așteptarea evaluării și rezolvării acestor proiecte iar eu am mare încredere în doamna ministru.
Mai trebuie să precizez că avem în vedere și realizarea unui loc de joacă pentru copii în Hășmaș, unul la fel și în satul Comănești. Iar în satul Agrișu Mic, pe locul unde odată  a funcționat primăria va fi amenajat un loc de odihnă și recreere, cu un teren de sport. Sunt  obiective pe care ni le-am propus și pe care le vom realiza negreșit, dar pe rând“    ne-a enumerat pe scurt unele planuri de viitor primarul comunei Hășmaș, Cornel Popa.
Folclorul local, în atenția edililor
Că toată lumea este implicată în ampla acțiune de ridicare și modernizare a comunității ne-o dovedește și cuvintele secretarei de Primărie din Hășmaș Ramona Bunta, ea spunându-ne și câteva cuvinte cu privire la sprijinul ce trebuie acordat tradiției locale și folclorului original.
„Comuna noastră are o frumoasă tradiție în ceea ce privește promovarea și respectarea obiceiurilor străvechi și a folclorului, în păstrarea unor obiecte străvechi cu o mare încărcătură istorică și emoțională. Bunăoară la noi în comună încă mai sunt lăzi de zestre vechi de peste 180 de ani !
Un bun exemplu ar fi acela al familiei Sârb Elena, care are o nepoată ce activează în două echipe de dansuri: în cea din Hășmaș și în cea din Bârsa. Domnișoara Giorgina – așa o cheamă pe fată, spunea că așteaptă cu nerăbdare începerea acțiunilor culturale, ei plăcându-i mult dansul“ ne povestea cu drag domna Ramona Bunta.
Profitând de ocazie, am întrebat-o pe interlocutoarea noastră și câte ceva despre situația oamenilor din comună, cum ar fi cea a locurilor de muncă.
„Din păcate nu prea sunt, la fel ca în multe alte comunități asemănătoare nouă deși noi ac­ționăm în permanență pentru găsirea și atragerea de investitori în comuna noastră. Din aceste considerente, tineretul își vede viitorul mai mult în zonele urbane, iar populația rămasă este în vârstă. Fenomenul se poate vedea, din păcate, în multe alte comunități de la noi.
În altă ordine de idei, trebuie să adaug că eforturile de a schimba ceva sunt comune, întreaga echipă de la Primărie e conștientă de situația existentă și ne străduim să găsim soluții.
Comunicăm bine între noi, în Primărie este o atmosferă colegială, totul spre a mulțumi și oamenii care ne trec pragul pentru a-și rezolva unele probleme curente“ a mai spus secretara de primărie Ramona Bunta, în final.

 

Recomandările redacției