La Ineu se remediază problema apei

0
319

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a fost astăzi la Ineu, unde se remediază problema apei potabile. În două săptămâni, potrivit reprezentantului Companiei de Apă, se vor remedia și problemele apărute pe rețele, deoarece apa care iese din stație, din punct de vedere biologic, este conformă.

Avem probleme cu calitatea apei în mai multe zone. În urma discuțiilor cu cei de la Compania de Apă am solicitat să vină la fața locului o comisie pentru a putea rezolva problemele anunțate. S-a ajuns la câteva concluzii, în speță închiderea unor tronsoane însemnate cu inele, pornirea aerării la stația de apă, care nu a mai fost utilizată în ultimii 5 ani, dotarea punctului de lucru Ineu cu un buldoescavator pentru a se putea interveni cât mai rapid, dacă e cazul, cât și spălarea mai des a tuturor capeților de rețea. Am constatat că apa pleacă din stație fără miros, fără gust și fără impurități. Sperăm că, într-un timp cât mai scurt, fiecare cetățean să beneficieze de apă cu o calitate similară celei care pleacă din stație. Din punct de vedere biologic, toate probele, prelevate, conform legii, prin Direcția de Sănătate Publică, sunt bune”, a declarat Călin Abrudan, primarul orașului Ineu.

Am stabilit împreună cu domnul primar, ca, în următoarele două săptămâni, să remediem și problemele apărute pe rețele, deoarece apa care iese din stație, din punct de vedere biologic, este conformă”, a declarat Vasile Borha, director general adjunct, Compania de Apă Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.