lipovaLa Lipova a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea gravă a unei femei în vârstă de 51 ani. Asta, după ce un autoturism a intrat în coliziune cu un autocar.
Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit că în timp ce a condus un autoturism Hyunday Accent pe viaductul peste râul Mureş, Iuliu D., de 53 ani, ajungând la intersecţia cu DN 7 nu a acordat prioritate de trecere unui autocar Mercedes, condus de Iacob S., din Sibiu, intrând în coliziune cu acesta.
„În urma impactului a fost accidentată grav Florica D., de 51 ani pasageră în autoturismul Hyunday Accent”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Ju­deţean Arad, Ovidiu Liber.
(C.G.)

Recomandările redacției