Am participat  acasă în patria pământeană la un moment pe cât de înălțător la castel… de aplauze ,,el are Ia şcoală…” deci acasă, în patria pământeană, la un moment pe cât de înălţător, pe atât de răscolitor! La Ispas, eroii din cele două războaie au fost comemoraţi printr-o slujbă de Înălţarea Domnului, fie că au fost măceni, fie că au murit jertfiţi fără lumină şi cruce la cap.
Monumentul, sculptat de Pavel Mercea, a fost restaurat prin grija mai marilor gospodari! Plecăciune! Numele tuturor eroilor dăltuiţi a fost pomenit prin sfânta slujbă la care s-a ajuns printr-un pelerinaj ca o procesiune de slavă pe uliţele satului, cu prapori, cre­dincioşi, copii, părinţi, localnici cu feţe şi haine cernite. Depunerea de coroane a decurs în cântece de jale-eroice şi-n lacrimi de pierzenie.
Am participat aşadar, la un moment cât o lecţie! Mulţumim pentru smerita pre­zență, dar modesta prezenţă! Am văzut atâtea lacrimi! În patria cerească, sunt copleşită să o spun eroul local Gheorghe Clepea revoluţionar va fi deplâns de luceferi, iar fiica dumnealui prezentă nu va fi singură! Doamne! S-a înălţat la cer cel mai longeviv localnic.
Bedeşu! Anghelina Gheorghe aproape de-o vârstă cu Unirea cea Mare! Aduc Slavă!
Nu plângeţi dragii mei măceni, nici Tu, Maică Românie! Noi… suntem copiii tăi… spuneau elevii la Procesiune! Iar Steagul Veteranilor înfăşurat în Primă Neagră va însemna Doliu!
Pe Lespedea rece azi ne dorm Eroii. Cei adevăraţi!
Florica Ranta Cândea

Recomandările redacției