Având în vedere că în Stațiunea Moneasa se lucrează intens pentru ca lucrările de reabilitare să fie terminate cât mai repede, în săptămâna premergătoare Crăciunului am făcut o vizită de documentare în zonă. Cum primarul Nuți Herbei dorea să vadă modul în care avansează șantierul, a fost un prilej cât se poate de potrivit pentru ca acesta să prezinte cititorilor ziarului nostru ceea ce se întâmplă în stațiune din punct de vedere edilitar. „După cum vedeți, se lucrează cu toate forțele la alei și la tot ceea ce înseamnă betoane. Acum îmi este greu să îmi mai aduc aminte de potopul care ne-a lovit pe 17 septembrie, când a fost pus aproape totul la pământ. Ne este greu să ne refacem, dar Stațiunea Moneasa va fi un model pentru întregul Ardeal. Spun acest lucru deoarece am văzut cum arată proiectul după care se lucrează la refacerea zonei”, ne-a declarat primarul Nuți Herbei.
Dacă stațiunea a devenit de nerecunoscut pentru cei care știau cum a arătat înainte, în urma urgiei care s-a abătut aici în septembrie, autoritățile locale promit că peste doi-trei ani va fi și mai greu de recunoscut, în urma lucrărilor care se efectuează acum. „Lucrările de modernizare își vor spune cuvântul. Spre exemplu, parcurile vor avea un sistem de udare mai deosebit care nu va putea fi distrus de răufăcători. O parte din acest sistem a fost montat deja, urmând ca restul să fie montat la primăvară, când vremea ne va permite acest lucru”, a mai spus primarul.
Edilul șef susține însă că unitatea administrativ-teritorială nu se poate lăuda că încheie anul 2017 cu bine, din cauza faptului că vijelia a lăsat urme adânci,  iar pentru remedierea situației este nevoie de mulți bani, mult mai mulți decât dispune comunitatea. „Cum să încheiem anul bine, ca toată lumea, când am avut de făcut atâtea cheltuieli și avem încă atâtea cheltuieli de făcut. Dar aceasta este situația, nu te poți pune cu natura. O parte dintre lucrări vor fi terminate la primăvară, dar pentru ca Moneasa să arate așa cum ne dorim noi și cum, de altfel își doresc și arădenii, avem nevoie de mai mulți bani. Poate ne ajută și Consiliul Județean, condus de domnul președinte Cionca”, a continuat Herbei.
Copiii din Moneasa
au colindat la Primărie
Deși principala preocupare a autorităților locale constă în refacerea stațiunii, având în vedere că ne aflăm în plină perioadă a Sărbătorilor de Iarnă, nu au fost uitate nici tradi­țiile care se păstrează din moși-strămoși. Una dintre acestea este mersul la colinadat și implicit primirea colindătorilor. În ziua de Ajun, copiii din comună, însoțiți de cadrele didactice, au fost să colinde la Primărie. Cum era și firesc, au fost întâmpinați de primar și personalul instituției, iar după ce au terminat de colindat au primit dulciuri și sucuri. Înainte de a-și continua periplul prin comună, unde au mers cu colinda la diverși agenți economici, cei mici au primit cadouri. De asemenea, primarul le-a urat să aibă un an mai bun.
În încheiere, trebuie menționat faptul că edilul șef ne-a mărturisit că își  petrece Sărbătorile de Iarnă împreună cu familia, pentru că „nimic nu se compară cu a fi împreună cu cei dragi”.
Sătenii cer sprijin pentru primarul lor

În condițiile în care am dorit să aflăm care este pulsul comunei, am discutat cu mai mulți săteni. Întrebați fiind ce părere au despre mersul lucrărilor de refacere a zonei, toți cei cu care am stat de vorbă ne-au spus că din punctul lor de vedere comunitatea din Moneasa trebuie ajutată de autoritățile județene și nu numai. „Bine că nu am fost loviți de vijelie mai devreme, înainte de vreun eveniment sau în timpul vreunui eveniment. Vă dați și dumneavoastră seama ce ar fi putut să fie pe aici. Acum totul este ca domnul primar să fie ajutat să repare pagubele, nu să fie amăgit doar cu promisiuni. De altfel, noi, oamenii de rând ne-am săturat de minciuni și promisiuni fără acoperire”, susține un pensionar. „Nu poate decât să ne doară faptul că domnul primar este lăsat să se descurce singur, că nu a fost ajutat până acum de nimeni. Ar trebui să fie cu toții alături de el”, susține un alt sătean.

 

Recomandările redacției